2 comentariiHoria Onița a absolvit studiile de licență și masterat din cadrul Facultății de Drept a Universității din București, iar în prezent se pregătește să își susțină lucrarea de disertație, pe care a amânat-o din cauza îndatoririlor în mișcarea studențească. A început să se implice activ în zona de advocacy încă de acum opt ani, când a ocupat funcția de președinte al Consiliului Național al Elevilor, iar, ulterior, a continuat să-și reprezinte colegii în cadrul organizațiilor studențești.
Alături de colegii săi de la Consiliul Național al Elevilor, Horia a reușit, în 2015, să convingă autoritățile din România să reacorde elevilor drept de vot în Consiliile de Administrație ale școlilor.
Școala 9: În urma analizelor ESU, care sunt cele mai recente probleme apărute în comunitățile studențești din Europa?
Urmărind ceea ce se întâmplă în statele membre, am văzut că sunt foarte mari probleme în ceea ce privește costurile directe și indirecte ale studenților. Deci este o problemă în general a costului vieții, care a fost determinată de două circumstanțe: în primul rând, inflația și, în al doilea rând, criza energetică, factor care îl determină într-o bună măsură și pe primul. Și am văzut următoarele fenomene. În primul rând, universități care se gândeau – și unele au și decis – să închidă porțile instituțiilor pe perioada iernii, pentru a economisi energie. Asta însemna nu numai închiderea instituțiilor, a clădirilor în care se efectuează învățământul, ci și închiderea căminelor, studenții fiind obligați să se întoarcă acasă.
Pe lângă această problemă, federațiile studențești la nivel național ne-au spus că sunt problemele cu privire la accesul la educație. Mai concret, a fost vorba de problema cazării. În numeroase țări, studenții nu mai au efectiv unde să se cazeze în centrele universitare fără niște sume exorbitante, care uneori nu pot fi acoperite nici măcar dacă studenții se angajează în paralel și nici măcar dacă primesc împrumut de studii sau granturi de la state. Ba chiar sunt recomandări ale unor universități din unele state, de exemplu din Irlanda sau din Olanda, ca studenții internaționali să nu mai vină, pentru că nu își vor găsi cazare. Deci li se recomandă să își amâne studiile un semestru sau un an, din cauza acestei crize a locuirii.
Văzând aspectele acestea, ESU a lansat campania Education is Freezing. Ceea ce facem în această campania este să vorbim cu instituțiile europene, în timp ce federațiile naționale vorbesc cu guvernele, pentru niște măsuri pe care le-am agreat în mod consensual că sunt prioritare pentru a rezolva această criză, în special pe termen scurt, deși ne uităm și la efectul precarității pe termen lung.
„Ceea ce a învățat studentul nu este mai departe utilizat”
– Există provocări suplimentare cu care se confruntă studenții români?
– La noi avem în primul rând o problemă foarte mare cu privire la accesul la educație, asta e foarte clar. Dar pe lângă problema cu accesul la educație avem și o problemă cu dotările universităților și capacitatea de a fi comparabile la nivel european. Și asta vine automat cu lipsa de oportunități pentru formare profesională a cadrelor didactice și inclusiv a unui sistem robust de evaluare a activității didactice a cadrelor didactice.
Mai mult decât atât, studenții nu se simt parte a comunității universitare. Avem un studiu Euro Student, realizat la nivel european, care include și România și în care vedem că din punct de vedere al încrederii studenților în capacitățile de angajare la nivel național și la nivel european, al gradului de satisfacție cu privire la modul de integrare și apartenența la comunitatea universitară, al încrederii studenților că ceea ce învață îi va ajuta pe piața muncii, avem rezultate foarte proaste.
România are un skill mismatch (nepotrivire a abilităților cu ceea ce cere piața muncii, n.r.) foarte mare, adică pregătim studenți care după sunt angajați pe poziții care cer o calificare inferioară. Și atunci, potențialul și tot ceea ce a învățat studentul nu sunt mai departe utilizate pentru a aduce o valoare adăugată.
Strategii de prevenție a plagiatului plagiate
Nu suntem singurii care se confruntă cu aceste probleme, dar la noi sunt potențate de lipsa de măsuri și, în general, de o atitudine mai degrabă formală. A fost o situație care mie mi se pare aproape un aforism. Acum doi ani s-a creat o reglementare prin care universitățile trebuiau să vină cu strategii de prevenție a plagiatului. Și s-au făcut pe nepusă masă, în câteva luni, toate universitățile aveau aceste strategii.
Cineva din exterior ar putea spune că universitățile românești sunt interesate de subiect, dar la o privire foarte sumară a mea pe documente, am fost frapat de faptul că aceste strategii erau plagiate de la o universitate la alta.
Deci, noi avem universități cu strategii de prevenție a plagiatului plagiate de la alte universități. Este șocant, dar asta arată diferența dintre a face ceva pentru că trebuie să faci de ochii lumii și a face ceva pentru că există o credință interioară că trebuie să faci lucrurile bine în anumite domenii.
-Cu ce au rămas universitățile în urma cursurilor online din pandemie?
-În timpul pandemiei și după pandemie, discuția despre digitalizare a fost potențată. Trebuie totuși să facem o distincție între educația online din cauza urgenței și educația online datorită avantajelor.
Educația online făcută în timpul urgenței nu a fost educație online per se, a fost livrarea conținutului fizic într-un mod de comunicare online. Educația online presupune mult mai mult de atât. Presupune un mod de predare adaptat, presupune utilizarea integrată a softului, a instrumentelor care sprijină procesul de învățare, presupune o altă interacțiune sincronă și asincronă cu studenții, deci e un proces de adaptare mult mai profund, ceea ce nu s-a întâmplat în pandemie. Dar, în general, tendința a fost de reîntoarcere la clase în toată Europa.
Acum ceea ce e foarte interesant ține de impactul inteligenței artificiale, atât cum o folosim în scopuri pozitive, cât și cum schimbăm modul de evaluare a studenților având în vedere impactul negativ, adică plagierea lucrărilor la examene – inclusiv licențe și dizertații – cu utilizarea roboților sau a ghost writing.
„Nu putem avea un sistem de educație bazat pe roboți care ne scriu lucrările”
-Cum crezi că vor fi influențate modalitățile de evaluare a studenților de apariția unor platforme precum Chat GPT?
-Zonele acestea de inteligență artificială sunt ambivalente. Ele pot să sprijine procesul de învățare în diferite mecanisme, dar pe lângă acest impact pozitiv, care este recunoscut, dar nu neapărat dezbătut, a început să fie mai degrabă dezbătut impactul negativ, în special pentru Chat GPT, dar și pentru alte forme mai rudimentare de inteligență artificială.
Ceea ce noi de la ESU spunem foarte tare și, credem noi, în mod legitim este faptul că evaluarea trebuie să se facă pe baza rezultatelor învățării. Și aceste rezultate ale învățării trebuie să fie legate de lucruri atât teoretice, cât și practice și aptitudinale.
Nu vrem ca Chat GPT să ne ducă înapoi la metodele de evaluare mnemonice, în care trebuie să tocim și după aia să turuim fie oral, fie în scris niște concepte, așa cum încă se întâmplă în România la unele universități.
Pe lângă acest aspect, e vorba și de a nu merge pe o variantă foarte reducționistă, adică să ne fie frică de inteligența artificială și atunci toată lumea să dea numai examene-grilă. Ceea ce e clar este că noi nu vrem să ne reîntoarcem la mecanismele precedente, ci să găsim moduri noi de evaluare, care să surprindă rezultatele învățării, ținând cont de această problemă foarte reală și foarte legitimă. Nu putem avea un sistem de educație bazat pe roboți care ne scriu lucrările.
-Specialiștii vorbesc despre o reorientare a calificărilor universitare dinspre piața muncii înspre creșterea personală și profesională sau înspre formarea pentru binele societății. Cum vezi tu această tendință?
-La nivel de ESU, poziția este că da, aceasta e direcția spre care ar trebui să ne îndreptăm. ESU este un suporter foarte activ al acestei tendințe. Nu se încearcă să se neglijeze impactul pieței muncii, pentru că adevărul este că o parte considerabilă dintre studenți își aleg studiile pe baza a ce vor să facă mai departe pe piața muncii și doresc ca și ceea ce învață să se aplice în continuare pe piața muncii. Adică nu putem nega faptul că există o dorință legitimă în acest sens.
Scopul acestei tendințe este de a nu limita programul de studii sau construcția lui la interesele practice și punctuale ale angajatorilor dintr-o piață oarecare. Da, angajatorii trebuie să fie consultați, trebuie să existe legături între universități și angajatori, dar nu angajatorii trebuie să spună ce să se predea în universități, ca să fie favorabil exclusiv așteptărilor lor.
Cumva înțelegem învățământul superior într-o notă mai umanistă, cu privire la modul în care dezvoltă individul și abilitățile sale de gândire critică, comunicare, lucru în echipă, capacitatea de a înțelege și de a combate dezinformarea, participarea activă în viața publică, zona de cetățenie activă și așa mai departe.
Sunt diferite aspecte care ar trebui să fie insuflate fie direct, fie prin ricoșeu de învățământul superior, care să își asume astfel un rol mai pronunțat în societate, fie la nivel local, fie la nivel european. Aceasta e discuția care se poartă și tocmai de aceea, inclusiv în misiunile învățământului superior, avem misiunea de predare-învățare, misiunea de cercetare și avem și misiunea de relație cu societatea sau impactul social al universităților în comunitate.
„Profesorul ideal informează studenții de ce învață ce învață”
– Sunt experți care susțin că profilul profesorului trebuie să migreze către cel de partener de învățare, nu de autoritate care stă la catedră și emite informație. Cum arată profesorul ideal în opinia ta?
– Nu aș mai spune că e neapărat o tendință asta, pentru că e deja ceva consolidat, adică înțelegerea faptului că în învățământul superior profesorul este un partener, un mentor care sprijină procesul de învățare al studentului, și nu cineva care predă de la catedră.
Referitor la profilul cadrului didactic ideal, mergem pe paradigma învățământului centrat pe student, ceea ce nu înseamnă că profesorul nu mai are și rolul clasic, în primul rând pentru că metodele de predare și învățare trebuie combinate și în al doilea rând pentru că nici studenții nu au aceleași pattern-uri de învățare. Unii preferă mai mult învățarea experimentală, alții preferă să fie ghidați într-un anumit tip de învățare, alții preferă metoda tradițională.
Dar fix aceasta este frumusețea învățământului centrat pe student, că se adaptează metodele de predare, fie ele tradiționale sau moderne, la nevoile studenților.
Și atunci pentru un profesor ideal vorbim de ceea ce înseamnă profesorul gândit în acest învățământ centrat pe student, vorbim de un profesor care interacționează cu studenții, care este deschis la dialog în afara orelor de curs, care oferă resurse suplimentare, care informează studenții de ce învață ce învață, care explică studenților foarte clar modul în care vor fi evaluați și care evaluează nu după metode simpliste, care iau puțin timp, ci prin metode care să surprindă cu adevărat ceea ce a învățat studentul – care, foarte important, dă feedback atât pe parcursul semestrului, cât și după examinare. Vorbim de profesori care pot să intre în dezbateri și în interogații cu studenții cu privire la problematicile puse în discuție, care pot să ofere perspective diferite și să permită perspective diferite într-o dezbatere critică.
Interviul complet pe Școala 9.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!