„Am avut și câteva ciocniri de-a lungul colaborării noastre, pe care le-a văzut o lume întreagă, în timpul discuțiilor din teren, iar oamenii au dat multă atenție acestor lucruri. Fiecare antrenor trebuie să se privească într-o oglindă și să decidă dacă mesajul lui ajunge la jucător. Nu a fost vorba doar despre meciul cu Johanna Konta, ci și despre alte partide în care am simțit că nu a ajuns la ea mesajul meu.
M-am gândit că poate trebuie să vină altcineva, a fost ca o ultimă încercare din punctul meu de vedere pentru că nu-mi doream să distrug, așa că am decis să fac un pas în spate și i-am spus că dacă mă vrea înapoi trebuie să evolueze din punct de vedere mental sau dacă are nevoie de o altă voce o să o ajut să o găsească”, a declarat Cahill.
Darren Cahill a recunoscut ”scurtcircuitele” cu Halep. „Era păcat să nu ajungă unde trebuia!”
Australianul a revenit după două luni alături de Simona Halep, la turneul de la Madrid, câştigat în 2017 de româncă.
„A decis că vrea să rămân, când am plecat după Miami, nu i-am lăsat nicio plasă de siguranță, doar i-am spus că o să-i urmăresc meciurile. A progresat, era un lucru pe care îl avea în interiorul ei, dar a trebuit să o duc pe marginea prăpastiei ca să poată să-și îmbunătățească mentalitatea pe teren.
Au mai fost și unele scăpări pe drum, dar faptul că a angajat un psiholog în ultimii ani, că e în contact cu ea tot timpul și vrea să fie și mai bună arată cât de mult și-a dorit. Simona e genială în multe aspecte, dar era păcat ca din cauza unui singur motiv să nu ajungă unde trebuia.
Nu sunt sigur că a făcut-o datorită antrenamentelor pentru că era o jucătoare extraordinară și înainte de a colabora eu cu ea, dar a avut încredere în mine că pot lucra atât cu punctele sale bune, cât și cu cele slabe: tot creditul e al ei”, a mai afirmat antrenorul Simonei Halep.
Darren Cahill a recunoscut ”scurtcircuitele” cu Halep: „A avut câteva lovituri dure în stomac!”
Cahill a dezvăluit că finala de la Roland Garros 2017, pierdută de Halep contra Jelenei Ostapenko, a fost cel mai dificil moment pentru el în tenis.
„Nu eram îngrijorat, cel mai greu moment pentru mine ca antrenor a fost să văd finala de anul trecut, când a condus cu un set și 3-0 și era jucătoarea mai bună de pe teren. Să fiu martor la felul în care i-a scăpat acel meci a fost cel mai greu moment și cu siguranță și al ei.
Tot creditul pentru ea că a putut să treacă peste, în plus nici la numărul 1 nu a ajuns din prima. A avut câteva lovituri dure în stomac, dar a pus capul jos a muncit și mai mult la antrenamente. E o tânără domnișoară curajoasă și determinată”, a continuat acesta.
Simona Halep este al treilea jucător, după Lleyton Hewitt și Andre Agassi, care cucereşte un trofeu de Grand Slam şi devine numărul 1 mondial alături de antrenorul australian în vârstă de 52 de ani.
Citeste si
-
Hidroelectrica va livra energie către Metrorex și RATB
-
Restricţii pe Autostrada Soarelui, ambele sensuri de mers. În ce zonă se fac reparații
-
Ai grijă cum conduci – nu mai există scăpare. Poliția Română a devenit imbatabilă!