Aflată pentru a 29-a săptămână pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis, Simona Halep (26 de ani) s-a antrenat, miercuri, pentru prima oară la Roland Garros.
Liderul WTA a fost în formă la ședința de pregătire pentru al doilea turneu de Mare Șlem al anului 2018.
„Odată cu Simona vine și soarele. Bine ai revenit la Paris, Simona!”, au notat, pe un site de socializare, organizatorii turneului de la Paris, care s-au confruntat, marți, cu o ploaie sâcâitoare, motiv pentru care mai multe meciuri au fost reprogramate.
„#happytobeback (nr. mă bucur că m-am întors) #paris️”, a fost răspunsul Simonei Halep, care, anul trecut, a ajuns în finala competiției.
Simona Halep își află joi adversara din turul I
Cap de serie la Roland Garros, Simona Halep își va afla adversara din primul tur al competiției, joi.
Pentru a se menține pe primul loc în topul mondial, Simona Halep trebuie să câștige turneul de la Paris. Ar fi, totodată, primul turneu de Mare Șlem cucerit de sportiva orginară din Constanța.
Simona Halep ar mai putea rămâne lider WTA și dacă pierde finala, dar, în acest caz, trebuie ca Wozniacki să nu treacă de sferturi, iar Muguruza să nu se impună la Paris.
De asemenea, Simona Halep poate rămâne în fruntea topului WTA și dacă se oprește în semifinale, însă calculele sunt mai complexe. Astfel, în această situație, Svitolina nu trebuie să câștige turneul, Muguruza se oprește în semifinale, iar Wozniaki pierde în optimi.
Mândria aromânilor de ziua lor: ”Noi nu avem nici un asistat social!”
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!