Venită la Cluj să nu piardă, Steaua s-a trezit cu hăţurile derby- ului în mâini după doar 9 minute, când portarul Stăncioiu, timid ca o fată mare, l-a lăsat pe Dayro Moreno să scuture plasa din careul mic. Gazdele, călite cât pentru o viaţă în cele 90 de minute de vis de pe Olimpico din Roma, nici măcar nu au clipit şi au năvălit ca un tăvălug peste reduta roş-albastră. Au urmat minute teribile pentru băieţii lui Lăcătuş, striviţi de elanul molipsitor al gazdelor. Bara lui Mureşan (25) nu a făcut altceva decât să anunţe fireasca egalare, venită din şutul lui Dubarbier, deviat decisiv de mâna lui Ghionea (37). Asaltul învingătorilor Romei a continuat şi după pauză. Fanteziştii Dubarbier, Culio şi, pe final, Trică au forţat însă în van, în faţa unei echipe a cărei singură mare calitate este rigoarea. Careul lui Zapata a fost survolat de centrări şi presărat cu dueluri fierbinţi la firul ierbii, însă finalul a consemnat misiune îndeplinită pentru stelişti, care nu au mizat decât pe câteva contre firave semnate de Arthuro şi Szekely.

Gigi Becali:” CFR-ul a fost mai bun ca noi”

Până şi Gigi Becali a recunoscut, la final: “CFR-ul a fost mai bun ca noi”. Pentru “roşalbaştri” urmează Fiorentina lui Mutu, adică Liga, adică prevestirea unei noi furtuni. Pentru clujeni se pregăteşte Chelsea, dar după Roma cerul s-a deschis de

 
 

Urmărește-ne pe Google News