Judecătorul le-a interzis, de asemenea, să mai participe la evenimente sportive timp de trei ani.

Cei patru sunt Veronika Nikulşina, Olga Pahtusova, Olga Kuraciova şi Piotr Verzilov, singurul bărbat din grup.

Kuraciova a spus că protestul lor, care a întrerupt meciul pentru o perioadă foarte scurtă, a avut ca scop promovarea libertăţii de expresie şi condamnarea politicilor FIFA, organizaţia mondială care reglementează competiţiile de fotbal.

”Este regretabil că am întrerupt sportivii”, a spus Kuraciova luni reporterilor.

”Din păcate, FIFA este implicată într-un joc necinstit. FIFA este prietenă cu şefi de state care folosesc măsuri de represiune, care încalcă drepturile omului”, adăugat protestatara.

Verzilov a spus că protestul a vrut, de asemenea, să arate felul în care ”statul, prin intermediul poliţiei, dă buzna în vieţile oamenilor”.

Trei dintre membrele componenţei originale a trupei Pussy Riot au fost încarcerate în 2012 pentru organizarea unui protest împotriva lui Putin într-o biserică. De atunci, grupul a devenit un simbol al acţiunilor de protest împotriva Kremlinului.

Fundaşul croat Dejan Lovren, care a împins unul dintre protestatari la pământ, a declarat pentru reporteri că incidentul a întrerupt meciul într-un moment important pentru echipa sa.

Partida, care s-a terminat cu victoria Franţei, cu 4 la 2, a fost urmărită din tribune de Putin şi preşedinţii Franţei şi Croaţiei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News