1. Prima echipă africană în top 4
Maroc a fost fără nicio îndoială marea surpriză a turneului din Qatar. Cei porecliți „Leii din Atlas” au câștigat o grupă în care se aflau premianții cu argint și bronz de la ultimul Mondial, Croația și Belgia, iar în fazele eliminatorii au trecut de Spania și Portugalia, pentru a deveni prima selecționată africană care atinge faza semifinalelor.
În cele din urmă s-au mulțumit cu locul 4 în clasamentul final al turneului, după ce au cedat 2-1 în finala mică, împotriva Croației, o performanță mult peste așteptările celor mai entuziasmați fani marocani.
De altfel, mii de fani marocani s-au deplasat în Qatar, unde s-au mai remarcat prin modul zgomotos în care și-au susținut favoriții.
Remarcați s-au făcut, în mod negativ, și în Europa prin violențele și actele de vandalism apărute după victoriile împotriva Belgiei, Spaniei sau înfrângerea cu Franța.
2. Fotbaliștii iranieni refuză să cânte imnul național
Înaintea confruntării cu Anglia, pierdută cu 2-6, primul meci din grupa B de la Cupa Mondială din Qatar, la intonarea imnului, fotbaliștii iranieni nu au cântat în niciun moment, iar fanii, prezenți în număr mare în tribune, au huiduit, în semn de protest față represiunile din țară.
Suporterii au afișat bannere pe care scria „Libertate pentru Iran” sau „Femei, viață, libertate”.
Fotbaliștii au trebuit, în meciurile următoare, să renunțe la orice formă de protest, după ce familiile lor au fost ameninţate cu închisoarea şi cu tortura, dacă jucătorii nu se comportă corespunzător la Cupa Mondială, potrivit CNN.
3. Final de drum în lacrimi pentru Ronaldo
Cristiano Ronaldo a atins în Qatar un nou record: a devenit primul jucător care marchează la 5 ediții diferite, din 2006 până în 2022. Cu toate acestea, turneul final a avut mai multe momente dificile pentru starul portughez decât amintiri plăcute.
Întâi, acesta a rămas fără echipă de club, după un interviu în care a criticat vehement conducerea lui Manchester United.
Nici la turneul final nu i-a mers mai bine, fiind trecut pe banca de rezervă în meciurile eliminatorii de către antrenorul Fernando Santos.
Turneul, care cel mai probabil este și ultimul pentru atacantul de 37 de ani, s-a încheiat în lacrimi după eliminarea surprinzătoare în fața Marocului în sferturi, o imagine care sigur va defini cariera unuia dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile.
4. Nervii lui Messi și șansa de a-și încheia carierea cu trofeul mult dorit
Presiunea este mare și pentru Lionel Messi. Turneul din Qatar reprezintă probabil ultima șansă de a-și trece în palmares trofeul de campion mondial, trofeu care să le ofere celor din „tabăra Messi” argumentul suprem că el este cel mai bun fotbalist.
Această presiune pusă pe umerii atacantului de 35 de ani al formației franceze PSG a fost vizibilă la finalul meciului câștigat la penaltyuri în fața Olandei în sferturile de finală, când Messi a avut mai multe gesturi lipsite de fair-play, complet necaracteristice carierei sale.
„La ce te uiți, prostule? La ce te uiți, prostule? Haide, du-te pe acolo! Du-te pe acolo”, a țipat Leo Messi, extrem de nervos în timp ce oferea un interviu, la adresa atacantul olandez Wout Weghorst.
Nu a fost singurul moment tensionat al meciului, relatează GSP. Marcator al unui gol în timpul regulamentar, din penalty, Leo Messi a sărbătorit reușita bucurându-se în fața băncii Olandei, ducând mâinile în dreptul urechilor.
La finalul partidei, Messi s-a îndreptat către Van Gaal pentru a-i spune ceva, făcându-i semn să nu mai vorbească. A fost nevoie de intervenția lui Edgar Davids pentru a-l calma pe jucător.
Ultima amintire cu Lionel Messi ar putea însă să fie cea cu trofeul deasupra capului, dacă naționala Argentinei va reuși să se impună în finala împotriva Franței, programată pentru ora 17.00.
5. Prima femeie arbitru la o Cupă Mondială
Franțuzoaica Stephanie Frappart a condus ultima confruntare din Grupa E dintre Germania și Costa Rica, devenind prima femeie arbitru care a oficiat la o Cupă Mondială masculină.
Antrenorul din Costa Rica, Luis Fernando Suarez, a descris momentul ca fiind un mare pas înainte într-un „sport sexist”.
6. A fost sau nu aut?
Cupa Mondială din 2022 a fost prima care s-a bucurat de folosirea tehnologiei VAR, dar cu toate acestea nu a scăzut de controverselor deciziilor de arbitraj.
Cea mai discutată fază a acestui Mondial o reprezintă de departe golul de 2-1 marcat de Japonia împotriva Spaniei, în care pare că mingea depășește suprafața de joc.
Faza din care Japonia a marcat golul de 2-1 cu Spania, când mingea a părut că a ieșit din teren, a fost recreată în redacția GSP.ro. Cătălin Țepelin, redactorul-șef al GSP, și Dan Udrea, redactor-șef adjunct, au arătat publicului, într-o filmare, cum fotografiile și reluările pot denatura realitatea.
Regulamentul jocului de fotbal spune că mingea trebuie să iasă cu toată circumferința pentru a fi „aut”. Asta înseamnă că, în plan vertical, balonul nu trebuie să se suprapună cu albul tușei. Așa și pare din imagini și din filmări că s-a întâmplat la golul Japoniei.
7. Fanii japonezi
Tot de la Japonia vine și una din povești frumoase ale Mondialului din Qatar, fanii niponi impresionând prin comportamentul lor.
Aceștia au fost filmați la finalul meciurilor cum rămân pe stadion pentru a strânge toate gunoaiele, relata GSP. Acest lucru nu s-a întâmplat doar la meciurile echipei lor, ci și după meciul de deschidere dintre Qatar și Ecuador.
8. Protestul jucătorilor germani
Fotbaliștii din naționala Germaniei au apărut ținându-și mâinile la gură, în semn de protest față de deciziile FIFA, la poza oficială dinaintea meciului cu Japonia de la debutul lor la Cupa Mondială din Qatar.
Germania, Olanda, Belgia, Danemarca, Elveția, Anglia și Țara Galilor au dorit să protesteze cu o banderolă „One Love” împotriva Qatarului, țară care incriminează relațiile între persoane de același sex, dar au fost nevoite să renunțe după ce FIFA le-a amenințat cu sancțiuni.
Pe terenul de joc, naționala Germaniei, de patru ori câștigătoare a Cupei Mondiale, nu a reușit să practice fotbalul cu care a obișnuit și a părăsit turneul din faza grupelor, la fel ca în 2018 în Rusia. În 2014, triumfa în finala contra Argentinei.
9. Șocul turneului, oferit de Arabia Saudită
Argentina lui Messi se pregătește astăzi să dispute finala Cupei Mondiale împotriva Franței, dar debutul sud-americanilor nu a fost unul deloc fericit.
Argentinienii au debutat în Qatar cu o înfrângere (1-2) în fața Arabiei Saudite, într-un meciu despre care GSP a scris că „va intra în TOP 3 surprize din istorie”.
10. Constanța Croației și Ivana Knoll
Finalista ediției din 2018, Croația a reușit să confirme și la această ediție și a câștigat bronzul. Deși nu erau printre favoriți, croații au depășit în sferturi una din marile favorite, naționala Braziliei, înainte de se recunoaște învinși de Argentina în semifinale.
În cele șase Cupe Mondiale la care a participat, Croația a ajuns în semifinale de trei ori (1998, 2018 și 2022).
Din Croația a venit și Ivana Knoll, susținătoare care a cucerit rețelele de socializare prin prezența la meciurile echipei lui Luka Modric.
Croata de origine germană Ivana Knoll, 30 de ani, a atras atenția la Campionatul Mondial din Qatar prin „ținutele” pe care le-a purtat pe stadioane.