Jurnaliștii nemți au publicat date de la fiecare meci din fiecare fază a grupelor și din fazele eliminatorii ale Euro 2024 și au adunat, de asemenea, numărul de fani de pe stadioane.
În prima etapă a grupelor, pe stadioanele UEFA Euro 2024 au fost în total 649.075 de spectatori. Media pe meci este de 54.090 de spectatori. Grupurile de suporteri din Croația, Turcia, Albania, Germania și România au fost cele mai numeroase pe stadioane. La meciul cu Ucraina, la Munchen, au fost 40.000 de români, cei mai mulți având Croația și Turcia, câte 50.000 la partidele cu Spania, respectiv Georgia, în vreme ce la meciul Italia – Albania au fost 46.000 de fani ai albanezilor.
La al doilea meci din grupă, tricolorii au fost susținuți din tribune de 20.000 de fani, la fel precum cei ai belgienilor. Iar împotriva slovacilor au fost 32.000 de suporteri în galben.
În optimi, contra Olandei, oficial au fost 14.000 de fani, deși practic au cumpărat bilete mult mai muți susținători români, dar statistica publicată ține cont doar de cifrele oficiale de la UEFA.
Astfel, după primele patru serii de meciuri de la Euro, tricolorii au avut al treilea cel mai numeros contingent de susținători, 106.000. Doar Germania, 177.000 și Turcia, 150.000, au avut mai mulți.