Potrivit raportului de creanțe trimis la Tribunalul Vaslui, cele mai mari datorii, 138 de milioane de lei, sunt la bugetul se stat, în condițiile în care clubul nu a plătit niciun leu în 12 ani la această instituție.
În total, sunt înscriși 46 de creditori, printre care Primăria Vaslui, Liga Profesionistă de Fotbal, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, Poliţia Locală Vaslui, Serviciul de Ambulanţă Judeţean, Clubul de Fotbal Steaua Bucureşti, foşti jucători şi antrenori, bănci, firme de pază şi societăţile deţinute de Adrian Porumboiu.
“La termenul de astăzi de la Tribunalul Vaslui s-a discutat pe marginea raportului de insolvenţă. Ca şi administrator judiciar, am solicitat deschiderea procedurii simplificate de faliment a societăţii Sporting Club SA Vaslui”, a declarat LIviu Iacob, administratorul judiciar al SC Sporting Club SA Vaslui, conform Dolce Sport.
După ce falimentul va fi aprobat de tribunal, administratorul judiciar va identifica și vinde toate bunurile și creanțele clubului.
Tribunalul Vaslui a admis cererea de intrare în insolvență a Sporting Club SA Vaslui, în toamna anului trecut.
SC Valui a terminat sezonul trecut pe locul 5 și nu s-a mai înscris din cauza problemelor financiare, nici în liga secundă, unde fusese retrogradată de Liga Profesionistă de Fotbal, după ce nu a primit licența.