Desi a venit la Rapid de mai bine de o saptamana, Costin Lazar a fost abia ieri prezentat oficial in fata mass-media. Mazilu nu a putut fi prezent, deoarece se afla inca la tratament la Bologna. Altfel, presedintele Dinu Gheorghe a precizat ieri sumele oficiale care s-au cheltuit pentru achizitionarea celor doi jucatori: “Pentru Mazilu se vor plati 1,5 milioane de euro in doua transe, iar pentru Lazar, 300.000. Clubul va ceda Sportului si cele 50 de procente pe care le detine in cazul lui Tibi Balan. In eventualitatea unui transfer in strainatate, Sportul va primi 10% din valoare”. In fine, in cazul in care vor trece de Madeira, rapidistii vor evolua tot pe arena din Grant in grupele UEFA.