Acest rezultat permite naționalei antrenate de Gianni De Biasi, debutantă la un turneu final, să spere că se va califica în optimi de finală, relatează EFE.
„Istoric: Albania obține prima sa victorie la Euro 2016”, titrează pe prima pagină Shqiptarja.com.
După victoria cu România, Albania speră să ajungă în optimi, iar „soarta sa e în mâinile Italiei și Turciei”, adaugă acest ziar, citat de Agerpres.
„Istoric. Albania câștigă și are speranțe de calificare”, notează Mapo.
Cu 3 puncte, Albania a încheiat pe locul 3 Grupa A, după Franța (7 puncte) și Elveția (5), în timp ce România a fost ultima, cu un singur punct.
Ziarele însoțesc articolele cu fotografii ale naționalei sărbătorind victoria pe stadionul din Lyon.
„Roș-negrii în al șaptelea cer”, scrie Shqiptarja.com, iar Mapo publică o fotografie a lui Armando Sadiku, autorul golului, cu lacrimi de emoții, în timp ce intră în vestiar.
Premierul albanez, Edi Rama, i-a sunat pe jucători după meci pentru a-i felicita și le-a promis că vor primi pașapoarte diplomatice. De asemenea, el a promis că, împreună cu Federația Albaneză de Fotbal (FSHF), le va acorda o primă, a cărei valoare nu a fost precizată.
„Albania nu are în lume ambasadori mai buni decât jucătorii noștri”, a afirmat președintele FSHF, Armando Duka.