”N-am ce să le spun! Nu sunt de nivelul meu”, a declarat ”Nașul” (foto), care, în repetate rânduri, l-a descris pe Răzvan Burleanu că este un ”impostor”, categorie în care i-a înscris și pe cei din camarila fostului consilier prezidențial, bănuit de legături cu lumea serviciilor secrete și paralel cu fotbalul.
”Acest eșec e consecința unei investiții care nu s-a făcut timp de 24 de ani, după Revoluție. Asta e realitatea pe care o avem azi. Eu pot să-mi reproșez doar că acest proces de reconstrucție pe care l-am început acum doi ani n-a început în urmă cu 24 de ani. Trebuie să-l accelerăm acum la cea mai înaltă viteză. Ca să ai parte de jucători tineri la nivel de echipa națională ai nevoie să fi început investiția acum 24 de ani”, a declarat Burleanu, pe aeroport, conform Digi Sport.
Actuala conducere a FRF a fost instalată pe 5 martie 2014. De atunci, s-a remarcat prin acțiuni de imagini. În rest, nimic concret pentru îmbunătățirea situației fotbalului nostru.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Observatornews.ro
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință