Conform site-ului oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal, gruparea gorjeană trebuie să achite fotbaliștilor ratele contractuale pe lunile ianuarie — aprilie, precum și chiriile aferente aceleiași perioade. În plus, va trebui să plătească și taxa de procedură.

De asemenea, comisia a obligat ACS Poli Timișoara, grupare retrogradată în eșalonul secund, la achitarea către jucătorul Claudiu Belu-Iordache a sumei de 73.780 lei brut, cu titlu de salarii restante pentru perioada februarie — mai, a sumei de 455 lei taxă de procedură și a sumei de 400 lei onorariu avocat.

În cadrul aceleiași ședințe, Camera Națională de Soluționare a Litigiilor a constatat și încetarea raporturilor contractuale între CSMS Iași și fotbalistul Onduku Gomo prin acordul părților, începând cu data de 22 iunie, notează Agerpres.

 
 

Urmărește-ne pe Google News