Revenit în ţară, „centralul” a povestit despre aventura din Franţa, unde a oficiat la centru în două întâlniri din faza grupelor, Polonia – Irlanda de Nord (1-0), și Irlanda – Italia (1-0).
„Mă bucur că am plecat cu fruntea sus de acolo, mesajul a fost unul pozitiv din partea UEFA. Am înteles motivele pentru care am fost trimis acasă. Evident, mi-aş fi dorit să stau mai mult, dar asta a fost decizia UEFA şi trebuie să o respectăm. Dar eu şi colegii mei suntem extrem de bucuroşi că am avut şansa să participăm la acest eveniment fantastic”, a mărturisit Ovidiu Haţegan pentru Dolce Sport.
Arbitrul a continuat: „Am căştigat extrem de multă experienţă în această scurtă perioadă, am avut şansa să învăţ mai multe decât în ultimii doi ani de arbitraj”.
Despre delegarea sa la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro (Brazilia), Ovidiu Haţegan a precizat că marea provocare o reprezintă diferenţa de fus orar, dar s-a declarat încântat de faptul că „mă aflu printre cei cinci arbitri care au fost aleşi din Europa”.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor