Dacă doctorul a fost eliminat fiindcă și-a ”permis” să își ceară drepturile contractuale (jumătate din prima de calificare la turneul final), masorii au fost executați și pentru că au refuzat să ”colaboreze” cu șefii, adică să ”ciripească”, să ofere informații din vestiar.

Unul dintre masorii eliminați, Victor Hexan, face parte și din echipa lui Mircea Lucescu. A lucrat cu ”Il Luce” la Șahtior și îl însoțește pe acesta și în Rusia, la Zenit St. Petersburg. Hexan i s-a plâns lui Lucescu, după ce a aflat că nu va merge la Euro 2016:

Victor Hexan: Nea Mircea, m-au dat afară de la echipa națională!

Mircea Lucescu: Cine te-a dat afară?

Victor Hexan: Burleanu!

Victor Hexan: Nu te-a dat Burleanu!

Victor Hexan: (nedumerit). Dar cine?

Mircea Lucescu: Iordănescu!

Teoria lui Mircea Lucescu este că, dacă selecționerul s-ar fi împotrivit deciziei lui Răzvan Burleanu, staff-ul medical ar fi fost și acum la echipa națională.

La Șahtior, ”Il Luce” s-a făcut de fiecare dată scut pentru oamenii săi în fața șefilor. S-a bătut pentru drepturile acestora, nu a fost laș și trădător, pentru Tata Puiu. De altfel, oamenii din stafful lui Iordănescu (antrenorul cu portarii – Dumitru Moraru, preparatorul fizic Marian Lupu, cameramanul naționalei…) nu și-au încasat nici acum prima de calificare la turneul final. ”Duceți-va la conducere, că nu aveți contract cu mine”, le spune acestora Generalul de mucava, atunci când respectiv i se plâng!

Despre credinciosul Anghel Iordănescu, Victor Hexan a spus, într-un interviu din ”Gazeta Sporturilor”, că ”se închină Diavolului”!

 

 

Urmărește-ne pe Google News