Marian ”Maci” Măciucă, golgheterul României în turneul de la Sanxenxo (a marcat de trei ori), nu a fost impresionat de adversarii tricolorilor. ”Am avut speranțe deșarte… Mă așteptam să câștigăm măcar un punct. Am întâlnit adversari facili, cu jucători noi, însă lipsa pregătirii și-a spus cuvântul. Iar experiența nu ne-a ajutat să le facem față. Din punct de vedere fizic, au fost mai tari decât noi. În Divizia B, echipele sunt slăbuțe, însă în primul eșalon este un alt nivel. Diferența se simte la nivel fizic”, consideră ”Maci”. Spre deosebire de alte reprezentative din Divizia A, jucătorii României practică fotbal pe plajă doar într-o anumită perioadă a anului, iar pentru a câștiga bani merg la servicii. Tricolorii se află la primul sezon în elita Europei după o pauză de trei ani.
”Sunt foarte dezamăgit în primul rând de mine. Am înscris de trei ori, dar degeaba… Avem un lot subțire, iar la primele două meciuri, pentru că a fost suspendat, Raj Cărăuleanu nu a putut să evolueze. Față de acum patru-cinci ani, echipa națională a României este în regres. Este inadmisibil să primești trei goluri de la francezi în primele opt minute! În aceste condiții, evitarea retrogradării ar fi o performanță enormă!”, a adăugat Marian Măciucă.
Greșeli din care se învață
Totuși, obiectivul încă poate fi atins. ”Se spune că înveți și din greșeli. Sper ca, în luna care a rămas până la turneul din Ungaria, să punem la punct ceea ce ne-a lipsit în Spania. Eu sunt încrezător că putem evita retrogradarea! Putem evita și turneul pentru menținerea/promovarea în Divizia A. Cu o pregătire fizică mai bună, am putea să ajungem la un potențial bun, care să ne permită să ne batem cu forțele acestui sport”, a declarat ”Maci”. La sfârșitul acestei săptămâni, Marian Măciucă intenționează să evolueze în campionatul Turciei, pentru o echipă din Antalya.
Liga Europeană – 2016 este alcătuită din Divizia A (12 echipe) și Divizia B (14 echipe). Sunt programate trei turnee preliminare în fiecare eșalon, iar după încheierea acestora se va întocmi clasamentul general pentru fiecare divizie. Cele mai bune opt formații din Divizia A se vor califica în superfinală, iar reprezentativa de pe locul 12 din Divizia A și cele mai bune șapte echipe din Divizia B vor merge în turneul pentru menținerea/promovarea în Divizia A.
Clasamentul Diviziei A după primele două turnee preliminare
1. Spania 18p (33-12) / 6 meciuri
2. Elveția 15p (43-23) / 6 meciuri
3. Rusia 7p (14-9) / 3 meciuri
4. Portugalia 6p (16-6) / 3 meciuri
5. Ucraina 6p (13-8) / 3 meciuri
6. Italia 6p (13-9) / 3 meciuri
7. Belarus 3p (10-7) / 3 meciuri
8. Polonia 3p (13-14) / 3 meciuri
9. Germania 3p (8-20) / 3 meciuri
10. Franța 3p (14-40) / 6 meciuri
11. România 0p (10-18) / 3 meciuri
12. Grecia 0p (14-35) / 6 meciuri
Ultimul turneu preliminar se va desfășura în perioada 12-14 august 2016, în Ungaria, la Siofok. Iată seriile din Divizia A:
Grupa 1: Portugalia, Rusia, Belarus, România;
Grupa 2: Ucraina, Italia, Polonia, Germania.