Două românce, Simona Halep şi Elena Bogdan, îşi disputau, în 2008, finala junioarelor de la Roland Garros. Pe zgura pariziană, învingătoare ieşea actualul număr 5 WTA, cu 6-4, 6-7 (3), 6-2. Ambele sportive, una din Constanța, iar cealaltă din Craiova, aveau doar 16 ani.
Ghinioanele, accidentările, anturajul nu foarte bine ales, dar și un destin crud au trimis-o în anonimat pe Elena Bogdan. ”Diferența, atunci când treci de la juniori la seniori, cred că o fac oamenii din jurul tău. Și încrederea pe care tu o ai, că poți să câștigi meciuri și la seniori. Probabil ea a avut mai multă încredere. Eu am avut câteva accidentări, probleme cu genunchii. Acum, nu știu cât mă ajuta să analizam. Conteaza prezentul și viitorul. Cred…”, afirma Elena Bogdan, într-un interviu.
Citește și:
Halep a terminat-o!
Elena Bogdan a urmărit partida Simonei Halep de duminică doar până spre final. A plecat la scorul 6-0, 5-0, fără a mai asista la festivitatea de premiere. S-a așezat pe iarbă, aproape de zona vestiarelor, Halep trecând pe lângă ea cu trofeul în mână.
”Am vorbit cu Simona în tot această săptămână, pe durata timpul turneului. A meritat să câștige turneul, a jucat bine, solid. A terminat-o pe Sevastova! Parcă a fost 12-0, nu? Nu m-am salutat cu ea după finală, probabil nu m-a văzut. Sunt bine, o să revin. Chiar îmi este bine acum. Nu mă mai gândesc la finala pierdută în 2008”, a spus, pentru ”Libertatea”, fata căreia Halep nu i-a lăsat nicio felie din tortul gloriei.
După Roland Garros-ul din 2008, pentru Simo a urmat o ascensiune fulminantă, constănţeanca “răsturnând” munţii în 2013 şi în 2014. Pentru Elena însă, parcă s-a rupt filmul. Sportiva din Craiova a fost cel mai sus pe 151 (iulie 2011). Azi este abia pe 849 în lume şi are doar 3 turnee ITF câştigate (nivel inferior WTA), dar visează să se ridice.
La un moment dat, Bogdan şi Halep (ambele 22 de ani) erau gemenele-minune ale tenisului românesc. Însă în vreme ce Simona a prins aripi, zborul Elenei a fost frânt. Craioveanca n-a renunţat încă la luptă, deşi la turneele de Mare Şlem n-a depăşit cel de-al doilea tur al calificărilor. Se chinuieşte prin circuitul ITF, unde viaţa e mai grea decât în circuitul WTA, în special din cauza câştigurilor în bani. La turneele WTA, cheltuielile de cazare şi masă sunt suportate de organizatori, lucru care nu e valabil şi la ITF. Bogdan se axează pe dublu, la simplu nemaitrăgând mari speranțe.
Elena Bogdan și Alexandra Cadanțu au câștigat, în 2014, finala de dublu de la Openul României. Acum, Candațu a făcut pereche cu poloneza Katarzyna Piter, iar Elena Bogdan a admirat-o din tribune. Adversarele acestora, Jessica Moore și Varatchaya Wongteanchai, s-au impus în finală cu 6-3, 7-6 (5).
849
este locul ocupat la simplu de Elena Bogdan, în timp ce la dublu se află pe poziția a 228-a. Simona Halep este pe locul 5 la simplu, iar la dublu nu are clasament, evolând rar.