OVIDIU HEREA, mijlocaș la Pandurii
”Din păcate, n-am reușit să scoatem un rezultat bun. Am început ezitant, au înscris primii, după aia am controlat prima repriză. Puteam să intrăm in avantaj la pauză, dar n-am fructificat toate ocaziile. Și, până la urmă, ei au reușit să câștige. Șansele sunt foarte mici, trebuie sa fim realiști, în perspectiva returului. Trebuie să mergem acolo, să jucam, nu să ne resemnăm. Să ne jucăm șansa până la capat. Au jucători de valoare, s-a văzut. Au fructificat ocaziile, au avut o posesie mai bună în repriza a doua. De fapt, au controlat repriza a doua cap-coadă. S-a văzut că sunt mai valoroși decât noi. Șansele de calificare sunt mici. Nu mai avem nimic de pierdut. Avem un lot valoros. Ne putem bate la campionat”.
PETRE GRIGORAȘ, antrenor la Pandurii
”Am primit un gol destul de rapid, în prima parte. Am început ambele reprize destul de prost. După ce am primit gol, am controlat partida. Din păcate, repriza a doua a început cu un alt handicap. Ușor-ușor, am cedat. Forma lor, valoarea lor… Păcat de o primă repriză bună. Am fi meritat un rezultat bun. Am făcut pasul înapoi. Dacă am fi ținut ritmul și în repriza a doua…. Șansele de calificare sunt minime. Ăsta e fotbalul, unul suferă, altul se bucură… Data viitoare, poate ne vom bucura noi. E destul de greu de întors un 1-3 încasat acasă. Ne pare rău că nu am putut să ținem ritmul și în partea a doua. Măcar scoteam un rezultam care să ne dea speranțe pentru retur. Nu știu dacă Sânmărteam va juca în retur. Nu ne putem bate cu Maccabi, care are un buget de 20.000.000, iar 15.000.000 sunt pentru salarii. Nu știu dacă domnul Daum a avut ce să vadă de la Pandurii. Dânsul și secundul merg la multe meciuri, vor să vină să vadă jucătorii”.
CLAUDIU VOICULEȚ, mijlocaș la Pandurii
”Am început foarte prost meciul, nu am câștigat duelurile individuale. Am avut trei ocazii clare de gol, în prima repriză. Ei au fost mai calmi. Nu reușim să pasăm, să calmăm jocul, să ne așezăm. Avem șanse foarte mici, măcar dacă reușeam să mai dăm un gol. Mergem să ne jucăm șansa. Acesta este nivelul fotbalului românesc! Astea sunt investițiile, astea sunt condițiile. Suntem în lumea a cincea! Am văzut în Slovenia condiții… Locuri de joacă, făcute pentru comunitate. Noi suntem în urmă rău!”.
ȘOTA ARVELADZE, antrenor la Maccabi
”Un astfel de rezultat este întotdeauna bun, când joci în deplasare. Am avut și câteva momente dificile, dar am reușit să înscriem de trei ori. Este o victorie importantă pentru noi. Avem un mare avantaj pentru retur. Trebuie să ne respectăm adversarul. L-am întâlnit pe Chivu la Faro, la un Al-Star-Game. Cu Bogdan Lobonț nu m-am văzut de mult. Am avut relații bune cu toți românii, de la generația lui Hagi până la cei cu care am fost coleg la Ajax Amsterdam”.