”Este a doua oară pentru mine în România după Turul Sibiului. Mă simt foarte bine aici, traseul este spectaculos cu peisaje frumoase și etape foarte tehnice. Nu a fost însă deloc ușor să câștig, nivelul a fost unul foarte ridicat, dovadă o stă chiar media orară. Sper să revin și în 2017 să mai obțin un tricou”, a declarat la final campionul Kirill Pozdnyakov.
Rezultate bune pentru români
Printre cele 19 echipe prezente la start s-au aflat Tușnad Cycling Team (singura noastră echipă de nivel continental) și naționala României. Ciucanii au reușit o evoluție excelentă în fața fanilor locali și au ocupat astfel locul secund, fiind depășiți în ierarhie doar de azerii de la Baky Cycling Project (favoriții competiției – locul 12 în clasamentul european). Spaniolul Jose Miralles (Tușnad Cycling Team) a obținut tricoul alb pentru cel mai bun rutier sub 23 ani. Campionul en-titre al României în proba de fond, Marius Petrache a urcat pe podium în clasamentul sprinterilor. Cel mai bine clasat rutier autohton în ierarhia generală a fost Daniel Crista (Tușnad Cycling Team). „Într-un fel mă așteptam la un rezultat bun pentru că m-am antrenat foarte mult pentru acest concurs, dar sunt bucuros pentru că progresez de la concurs la concurs. Am urcat în top 10 și la contratimpul individual pe munte, ceea ce este o surpriză plăcută pentru mine, așa că nu pot fi decât fericit per total” , a declarat câștigătorul tricoului albastru.
Tricourile dinstinctive
Cel mai bun cățărător (tricoul galben Csíkszereda): austriacul Lukas Schlemmer (WSA Greenlife)
Cel mai bun român(tricoul albastru Tușnad): Crista Daniel (Tușnad Cycling Team)
Cel mai bun sportiv U23 (tricoul alb Amigo&Intercost): spaniolul José Rigo Miralles (Tușnad Cycling Team)
Cel mai bun sprinter (tricoul roșu-negru Székelyföld): slovenul Matej Mugerli (Baku Cycling Project)
Câștigatorul Turului Ciclist al Ținutului Secuiesc: tricoul portocaliu-negru ING Service: rusul Kirill Pozdnyakov (Baku Cycling Project).
Eva Tofalvi, invitată de onoare la cursă
Cvintupla participantă la Jocurile Olimpice, biatlonista Eva Tofalvi a asistat la finișul de la Harghita Băi și, spre surpriza cicliștilor, a efectuat festivitatea de premiere. „Îmi place să urmăresc orice sport și mă bucur că am asistat la concurs. Pentru regiune este o șansă uriașă să se promoveze pe plan internațional și ar trebui să organizăm cât mai des astfel de competiții. Vreau să le transmit cu această ocazie multă baftă și sportivilor noștri de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeioro”, a declarat cea mai valoroasă sportivă româncă la sporturile de iarnă.
Campionul paralimpic în grafic pentru Rio
Pentru Eduard Carol Novak (singurul campion paralimpic al României), competiția a avut o încărcătură emoțională aparte. Sportiv, lider al Tușnad Cycling Team și președinte al FR Ciclism, harghiteanul a fost și co-organizator. Novak se află pe ultima sută a pregătirilor pentru Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro și Turul Ținutului Secuiesc a fost ultimul test înaintea competiției. „Sunt mulțumit de rezultatul echipei și de nivelul general al competiției. Mă simt bine pe plan fizic și psihic, pentru mine urmează acum două săptămâni de cantonament în Italia, apoi voi pleca în Brazilia pentru acomodarea cu fusul orar. Mă simt onorat să fiu portdrapelul României la Jocurile Paralimpice. Presiunea este pe adversarii mei, eu mi-am îndeplinit deja visul în 2012 la Londra, așa că voi concura de plăcere. Deși am ajuns la 40 ani, nu este exclus să merg și la Tokyo în 2020, totul va ține de motivație!” – a precizat cel mai cunoscut ciclist român pe plan internațional.