„La Iași e o deplasare grea, unde e greu să câștigi, Iași e o echipă omogenă, cu mult mai multă experiență ca noi, judecând după media de vârstă a lor și cea a echipei aliniate de noi în această seară. Am avut momente bune, în care ne-am impus, dar am suferit pe ultimii 30 de metri. Am dominat mijlocul terenului, dar am avut de suferit la ultima pasă, la calitatea din ultimii metri. Tinerii noștri au trecut examenul, dar puteau mai mult. Cred că am fi meritat victoria”, a declarat Gheorghe Hagi, la finalul meciului Poli Iași – Viitorul 0-0.
„Le dau încredere, suntem în formare și trebuie să propunem alți jucători. Atacanții ar fi trebuit să ne dea mult mai mult. Au avut fiecare câte o ocazie, dar la cât am adus mingea acolo ar fi trebuit să fie mai buni”, a mai spus managerul tehnic al Viitorului.
În Moldova, ”Regele” a fost primit cu căldură de public și a împărțit zeci de autografe.
„La Iași e un loc în care mă simt bine și le mulțumesc ieșenilor pe această cale. E foarte greu în România să fii apreciat. Aici, ieșenii încă nu au uitat istoria și e un lucru bun”, a mai spus Hagi.