Ultima zi a fost a una protestelor, la Jocurile Olimpice. Pe Sambodrom , locul în care școlile defilează la fiecare Carnaval de la Rio, a ieșit în evidență gestul etiopianului Feyisa Lilesa, care a terminat al doilea cursa-regină: maratonul.
Sportivul african a făcut semnul cătușelor, înainte să treacă linia de sosire, dedicându-l ”poporului meu masacrat”. ”Guvernul distruge tribul meu, Oromo. Le ia pământurile și resursele. Guvernul etiopian îi omoară pe oameni, părinții mei sunt în închisoare, iar dacă vorbesc despre drepturi democratice, vor fi uciși. CIO nu este de acord cu implicarea politicului în sport, dar acesta a fost modul meu de a protesta”, a spus atletul, care se teme pentru viața lui și se gândește să emigreze.
„Guvernul ne omoară oamenii. Oromo e tribul meu. Rudele mele sunt în închisoare și dacă vorbesc de drepturi democratice sunt ucise”, a adăugat sportivul. Întrebat care ar putea fi consecinţele protestului său, Lilesa a răspuns: „Poate voi fi omorât… dacă nu voi fi omorât, sigur mă vor încarcera. Aș vrea să emigrez în Statele Unite ale Americii sau în Kenya”.
Un astfel de protest s-a mai înregistrat în Mexico City, în 1968, fiind făcut de Tommie Smith și de John Carlos. Feyisa Lilesa a terminat cursa de la Rio după kenianul Kipchoge, dar înaintea americanului Rupp.
Postul public de televiziune din Etiopia nu a prezentat protestul lui Lilesa în buletinele de știri și nici pe online. Gestul maratonistului a fost surprins doar în transmisiunea directă a cursei.
Purtătorul de cuvânt al guvernului etiopian, Getachew Reda, a declarat că Lilesa ”va avea parte de o primire eroică, împreună cu echipa lui”.