Luni, va fi în urne la tragerea la sorți, pentru „16!-imile de finală. Marele merit aparține însă cehilor de la Viktoria Plzen, care au bătut-o pe Austria Viena cu 3-2, revenind de la 0-2 cu un om în minus din minutul 19!
Astra s-a calificat, deși n-a câștigat niciun meci pe teren propriu, în actuala ediție a cupelor europene (preliminariile Ligii Campionilor, cu FC Copenhaga, și în play-off-ul Ligii Europa, cu West Ham United). Și s-ar fi calificat și dacă ar fi pierdut, joi seară, în fața Romei!
REACȚII
Florin Lovin, mijlocaș Astra Giurgiu
”Este o calificare incredibilă, în condițiile în care Steaua nu s-a calificat. O spun cu inima pe suflet (n.r. – cu mâna pe inimă, a vrut să spună). Nimeni nu mai spera la calificare. Am sacrificam un pic campionatul, iar rezultatele s-au văzut în seara asta. Am analizat la video ce am greșit în tur. Am făcut un joc defensiv bun. Am vrut să ducem meciul spre 0-0, apoi puteam risca, în funcție de rezultatul din celălalt meci. Suntem fericiți, este o atmosferă extraordinară în vestiar. Când îl vedem pe Totti că joacă la 40 de ani, asta ne dă încredere. Inima noastră a fost de 20! Am avut conflicte cu Șumudică, dar nu este ranchiunos și nu pune la suflet. Dacă se rezolva partea financiară, dominam campionatul. Decizia mea este luată de astă-vară, mă voi retrage. Am acasă trei copii, lor le decic această calificare”.
Silviu Lung junior, portar Astra Giurgiu
”Este o performanță extraordinară. Ne bucurăm pentru că ne-am calificat. Ne merităm laudele. Am făcut 8 puncte într-o grupă extraodinară”.
Denis Alibec, atacant Astra Giurgiu
”A fost mare bucurie. Am produs o mare bucurie acestei țări. Am auzit din tribună că Plzen a întors rezultatul, ne strigau oamenii. Mai trebuia să stăm pe jos, să mai facem și de-astea, să tragem de timp. Șumudică nu va pleca, a mai spus el că pleacă, dar nu a făcut-o. Vor pleca anumiți jucători: eu, Budescu, Săpunaru… Nu-mi pare rău de pasul pe care l-am făcut eu, că mă duc la Steaua! Fiecare merge pe drumul lui. Mergem înainte!”.
Daniel Coman, președinte Astra Giurgiu
”După un an greu, foarte greu, au început băieții să culeagă roadele muncii în acest sezon fantastic! Vrem să ne bucurăm de calificare. Avem o echipă extraodinară, o conducere tehnică… A mobilizat echipa cum nimeni nu a reușit. Nu v-a mințit Șumi, are o ofertă bună financiar și profesional. Astra îi va oferi însă și mai multe satisfacții. Am crezut tot timpul că ne vom califica! Nu știam cum, dar… Am renăscut mereu, ca pasărea Phoenix, din propria cenușă. Am obținut rezultate poate prea mari pentru ce poate oferi fotbalul nostru”.