Walter Zenga se plânge că Inter nu îl bagă în seamă. ”Nu a existat niciodată vreo șansă să antrenez”
Walter Zenga se plânge că Inter nu îl bagă în seamă. ”Nu a existat niciodată vreo șansă să antrenez echipa. Iar pentru viitor …”, a spus tehnicianul pe jumătate român (este căsătorit cu românca Raluca Rebedea).
Walter Zenga (56 de ani) nu are echipă, în acest moment, iar Inter Milano alege toate soluțiile posibile, când este în criză, dar la el nu se gândește niciodată.
Fostul număr 1 de la Inter a făcut declarații războinice la Sky Sport: ”La Samp era o situație particulară. Cât despre Inter, nu a existat niciodată posibilitate”. În Italia, Zenga a antrenat la Catania, Palermo și la Sampdoria. Marele lui vis este, însă, Inter Milano, club pentru care a scris istorie ca jucător.
În România, italianul le-a pregătit pe Steaua și pe Dinamo. A urmat o perioadă la Steaua Roșie Belgrad, apoi a mers în fotbalul arab. A fost în cărți pentru a prelua naționala de fotbal a României, după plecarea lui Anghel Iordănescu.