Astfel, Romania va disputa primul meci pe 11 februarie, cu Germania.
Pentru prima data de la apariția acestei competiții, România va avea un meci de pregătire înaintea debutului în noul sezon. Zilele acestea, oficialii Federației Române de Rugby și cei ai Federației Portugheze au decis ca echipele să se întâlnească pe 4 februarie, la Lisabona, unde ”Stejarii” se vor afla intr-un minicantonament.
“Os Lobos” s-au aflat în primul eșalon valoric al Cupei Europene a Națiunilor până in sezonul 2016, cand au retrogradat în divizia inferioară. Cele doua echipe s-au întâlnit ultima dată în 2016, într-un meci la Cluj-Napoca, care a revenit ”Stejarilor” cu 24-0.
“Calificarea echipei Romaniei la Cupa Mondiala a ramas principalul obiectiv al tuturor celor care respira rugby – jucatori, antrenori, conducatori si nu in ultimul rand, fani. Iar totul incepe cu meciul din cadrul Cupei Europene, impotriva Germaniei, din 11 februarie 2017, acesta fiind cel mai dificil meci, pentru ca este primul. Prin evolutiile bune din ultimul timp am creat un standard pe care dorim sa il mentinem si chiar sa il depasim. Pentru a fi siguri ca jucatorii echipei nationale se vor intoarce in cea mai buna forma din aceasta vacanta de iarna, inceputul de an le va aduce o verificare medicala si un cantonament de pregatire care va culmina cu un meci impotriva Portugaliei. Este pentru prima oara cand reusim sa organizam un astfel de meci, impetuos necesar pentru a afla care sunt cei mai in forma jucatori la momentul inceperii calificarii la Cupa Mondiala”, a declarat Lynn Howells, antrenorul Romaniei.
România joacă un test cu Portugalia, înainte de Rugby Europe Championship. Cum ne calificăm la Cupa Mondială
Jucătorii convocați de antrenorul Lynn Howells care evoluează în campionatul intern se vor reuni pe 29 ianuarie, intr-un stagiu la Izvorani.
Pe 3 februarie vor pleca în Portugalia impreună cu stafful tehnic, acolo regăsindu-i și pe sportivii selectionați pentru meciurile din Rugby Europe Championship care joacă în Franța. De aici, echipa va pleca pe 9 februarie la Frankfurt, pentru întâlnirea cu Germania.
Meciurile României în Rugby Europe Championship 2016-2017:
- Germania – Romania, 11 februarie
- Romania – Spania, 18 februarie
- Rusia-Romania, 4 martie
- Belgia -Romania, 11 martie
- Romania – Georgia, 19 martie
”Stejarii” se pot califica la Cupa Mondiala din Japonia din 2019 in urma rezultatelor pe care le vor obține în sezonul 2016-2018, cumulat, astfel:
- dacă ocupă primul loc în Cupa Europeana a Națiunilor 2016/2018
- dacă se clasează pe locul 2 în Cupa Europeana a Națiunilor, 2016/2018 dupa Georgia, calificata deja direct de la Cupa Mondiala din Anglia;
- dacă se clasează după echipa calificată direct și se impune în barajul cu ocupanta locului 3 în Pacific Tri-Nations (Fiji, Samoa și Tonga);
- dacă se impune în turneul de recalificare la care vor mai participa o echipa din America, una din Africa și una din Asia sau Oceania.