ACTUALIZARE 9.30. Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, miercuri, la Melbourne, în runda a treia a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o neașteptat, cu 7-6 (1), 6-3, pe Carla Suarez Navarro (Spania), a zecea favorită.

Cîrstea (26 ani, 78 WTA) s-a impus după o oră și 33 de minute în fața ibericei (28 ani, 12 WTA) și este singura româncă rămasă în cursă la simplu din șase care au fost la debutul tabloului principal.

Suarez a început bine meciul și a condus cu 2-0, dar apoi Cîrstea a luat trei ghemuri la rând, cele două mergând cap la cap până în tiebreak. Iberica a luat primul punct, dar apoi românca nu i-a mai lăsat nicio șansă și și-a adjudecat primul set cu 7-6 (1).

În setul secund, Cîrstea a început cu break, dar apoi ambele jucătoare au câștigat doar contra serviciului, până la 3-2 pentru reprezentanta noastră, care a reușit să își fructifice serviciul, iar apoi s-a desprins la 5-2. Carla Suarez a avut o zvâcnire de orgoliu și a mai reușit un break (3-5), dar Sorana a încheiat meciul pe serviciul adversarei cu 6-3 în setul secund.

Cîrstea a făcut 5 duble greșeli, față de 2 ale adversarei, a avut 25 de winners, față de 11 Suarez, și a făcut 37 de erori neforțate, iberica având 34.

Sorana și-a creat nu mai puțin de 14 oportunități de break, din care a transformat doar 5.
Cîrstea are acum 4-1 în meciurile directe cu Suarez Navarro, în fața căreia pierduse ultima confruntare, în 2009, la Marbella, 6-2, 6-7 (5), 6-2 pentru spaniolă în semifinale.

În turul al treilea, Cîrstea o va înfrunta pe americanca Alison Riske, victorioasă cu 7-6 (7), 4-6, 6-1 în fața chinezoaicei Shuai Zhang (cap de serie numărul 20).

Sorana are 2-1 în meciurile directe cu Riske (26 ani, 42 WTA), care s-a impus în 2009 la US Open în calificări, cu 6-2, 7-6 (4), românca învingând în 2013 în optimi la Washington, cu 3-6, 6-2, 6-3, și în 2014, la Pattaya City (Thailanda), tot în optimi, cu 6-3, 6-4.

Cîrstea și-a egalat cea mai bună performanță a sa la Melbourne (2012, 2013), după ce în anii următori a pierdut în primul tur, iar în 2016 nu a participat. Ea și-a asigurat acum 130.000 dolari australieni și 130 de puncte WTA.

––-

AUSTRALIAN OPEN

SIMPLU – fete

Kristyna PliskovaIRINA CAMELIA BEGU 6-4, 7-6 (8)

Cea mai mică dintre surorile Pliskova s-a impus într-o oră și 37 de minute, după ce Begu a ratat două mingi de set.

Cehoaica a reușit 6 ași, față de 4 ai Irinei, care a comis și nu mai puțin de opt duble greșeli.

Begu (26 ani, 29 WTA) o învinsese pe Kristyna Pliskova (24 ani, 58 WTA) în ambele confruntări anterioare, în 2010, în sferturi la Incheon (Coreea de Sud), cu 4-6, 6-1, 6-4, și anul trecut, la Miami, în turul al treilea, cu 7-5, 4-6, 6-4.

Irina Begu va primi pentru evoluția sa de la simplu un cec de 80.000 dolari australieni și 70 de puncte WTA. Anul trecut ea ieșise din primul tur în proba de simplu la Melbourne.

Begu va continua la dublu, alături de Lara Arruabarrena, urmând să joace în primul tur împotriva perechii Louisa Chirico (SUA)/Elise Mertens (Belgia).

Carla Suarez Navarro – SORANA CÎRSTEA 6-7 (1), 3-6
DUBLU – fete
Monica Niculescu, Abigail Spears – Mirjana Lucic-Baroni (Croația)/Andrea Petkovic (Germania) 1-6, 4-6

Favoritele numărul nouă au cedat după doar 62 de minute de joc.

Niculescu și Spears trebuiau să facă pereche și la Hobart, dar cele două s-au retras înaintea primului tur, din cauza accidentării americancei.

Monica Niculescu s-a confruntat și ea cu probleme medicale în ultima perioadă, unul dintre motivele pentru care a pierdut finala de simplu de la Hobart și meciul din primul tur la simplu de la Melbourne.

Niculescu și Spears vor primi pentru participare 14.800 dolari australieni și 10 puncte WTA.

Alte două românce vor evolua la dublu, Irina Begu, alături de Lara Arruabarrena (Spania), împotriva perechii Louisa Chirico (SUA)/Elise Mertens (Belgia), și Raluca Olaru, care o va avea ca parteneră pe ucraineanca Olga Savciuk, adversarele lor din primul tur fiind Naomi Osaka (Japonia) și Monica Puig (Porto Rico).

DUBLU – băieți

Jean-Julien Rojer / HORIA TECĂU – Philipp Petzschner / Mikhail Iujnîi 7-6 (5), 7-6 (3)

Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer, capi de serie numărul 9, au trecut cu 7-6 (5), 7-6 (3) de cuplul Philipp Petzschner (Germania)/Mihail Iujnîi (Rusia), într-o oră și 41 de minute.

Următorii adversari ai perechii româno-olandeze vor fi învingătorii dintre olandezii Wesley Koolhof/Matwe Middelkoop și sud-americanii Julio Peralta (Chile)/Horacio Zeballos (Argentina).

Anul trecut, Tecău și Rojer au ajuns până în sferturi la Melbourne.

Luke Saville / Jordan Thompson – Dominic Inglot / FLORIN MERGEA 2-6, 5-7

Mergea și britanicul Dominic Inglot s-au impus cu 6-2, 7-5 în fața australienilor Luke Saville/Jordan Thompson, după o oră și 19 minute, în care învingătorii au avut 29 de mingi direct câștigătoare (21 pentru Saville și Thompson) și doar 7 erori neforțate (11 pentru jucătorii gazdă).

La ediția din 2016, Mergea și partenerul său de atunci, indianul Rohan Bopanna, s-au oprit în optimi.

Mergea și Inglot vor juca în turul secund contra învingătorilor din meciul care îi opune pe francezii Julien Benneteau/Jeremy Chardy și cuplul Mariusz Fyrstenberg (Polonia)/Martin Klizan (Slovacia).

Perechile învingătoare în primul tur și-au asigurat câte 90 de puncte ATP și 23.000 de dolari australieni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News