Leo Santa Cruz a obținut o victorie la puncte în meci-revanșă, în fața nord-irlandezului Carl Frampton, cel care îl deposedase de centură în iulie anul trecut.

Santa Cruz i-a administrat astfel lui Frampton prima înfrângere din carieră, în timp ce el a reușit a 33-a victorie, față de un meci egal și unul pierdut.

În limitele categoriei super-pană, dar în versiunea WBC, un alt boxer mexican, Miguel Berchelt a cucerit titlul mondial, în fața compatriotului său Francisco Vargas, după o victorie prin KO tehnic în rundul 11, în cadrul unei gale desfășurate în orașul californian Indio.

Francisco Vargas era deținător al centurii, pe care și-o adjudecase, pentru a doua oară, în noiembrie 2015, notează Agerpres.

Lucia Bute intră și el în ring

În ceea ce-l privește pe fostul campion mondial IBF la semimijlocie, Lucian Bute a trecut cu bine proba cântarului, în perspectiva meciului cu Eleider Alvarez, programat pe 24 februarie, în Canada, la categoria semigrea. 

Urmărește-ne pe Google News