Primul contact pe care Vasile Turcu l-a avut cu sportul a avut loc la CS Dinamo, gruparea Ministerului de Interne, club condus la vremea respectivă de generalul de Brigadă Marcel Popescu (67 de ani), în prezent pensionar retras la țară, în afara Bucureștiului. Afaceristul a fost adus să investească la secția de handbal. 

Contactat de ”Libertatea”, Marcel Popescu, fostul comandant al Clubului Sportiv Dinamo, a comentat cazul Turcu: ”Știu că situația lui nu era deloc bună. Ultima oară am vorbit acum o lună, două, parcă, dar nu se punea problema de o stare care să-l ducă la sinucidere. Nu l-aș fi crezut vreodată dispus să recurgă la un astfel de gest. El era tot timpul vesel”, spune generalul în rezervă.

Vasile Turcu a venit la CS Dinamo în 2001, sponsorizând până în 2006 echipa de handbal. Sumele disponibilizate de investitor erau importante: până la 1,5 milioane de euro pe sezon. Deși n-a făcut parte dintr-un partid politic, Turcu știa că trebuie să ”cotizeze”, ca să-i fie bine.

”A fost dinamovist de mic”

”Vasile Turcu a venit la club în 2001. În 2000, când am preluat eu clubul, echipa de handbal era aproape să retrogradeze în liga secundă. În doi ani am jucat semifinalele Cupei EHF, a doua competiție europeană intercuburi, după Liga Campionilor, iar în 2004 am ieșit campioni ai României. Echipa de handbal s-a numit Dinamo Romconstruct, după numele firmei lui Turcu, așa cu echipa de baschet a clubului se numea Dinamo Erbașu, după numele firmei lui Erbașu.

Din ce îmi amintesc, Turcu investea circa 1,2-1,5 milioane de euro pe an la handbal. O făcea prin fundația clubului. Achita salariile, primele de joc, de obiectiv. Era asociat cu CS Dinamo, acesta era statutul. Turcu reprezenta partea privată, ministerul avea restul contribuției. Când FC Dinamo a devenit societate comercială, s-a dus la fotbal. A fost dinamovist de mic. Era apropiat de toți. Cum se întârzia plata unui salariu, venea el și plătea”, spune generalul Marcel Popescu (foto, al doilea din dreapta).

Meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Unirea Urziceni din etapa a a XXVI-a Ligii I, in Bucuresti, marti, 12 aprilie 2011. In imagine, Cristian Borcea, Victor Becali si Marcel Popescu

Interesant este că Mihai Erbașu (foto) s-a sinucis prin spânzurare, fiind găsit fără suflare, de către soție, în piscina vilei din Snagov. Tragedia s-a petrecut în vara anului 2004. Firma lui Mihai Erbașu, care se ocupa tot cu domeniul construcțiilor, la fel ca și firma lui Vasile Turcu, Romconstruct, a sponsorizat echipa de baschet de la CS Dinamo.

 

Urmărește-ne pe Google News