Aflată pe locul 4 în ierarhia mondială, Simona Halep a confirmat participarea la a treia ediție a turneului Tie Breaks Ten, alături de Maria Șarapova (Rusia) și Garbine Muguruza (Spania).
Turneul, care se va desfășura pe 4 mai în sistem eliminatoriu, atât la băieți, cât și la fete, cuprinde meciuri care se dispută sub forma unui tie-break până la zece, în loc de șapte, cum este uzual în circuitele profesioniste.
”Tie-break-urile sunt mereu intense și, cu jucători de asemenea calitate ca în Tie Break Tens, cred că va fi o noapte de neuitat la Madrid”, a declarat Halep, campioana en titre a turneului iberic organizat de Ion Țiriac.
Vor participa câte 5 jucători atât la masculin, cât și la feminin, iar premiile sunt de 500.000 dolari, împărțiți egal pentru fete și băieți. O sumă de 100.000 dolari va fi donată însă unor diverse acte de caritate.
La masculin au confirmat deja participarea bulgarul Grigor Dimitrov, spaniolul Feliciano Lopez și japonezul Kei Nishikori, notează Agerpres.
Tie Break Tens, prima oară la Londra
Tie Break Tens s-a disputat prima oară în decembrie 2015 la Londra, când au participat 6 jucători împărțiți în 2 grupe, iar a doua oară a avut loc la Viena, în octombrie 2016, tot cu participarea a 6 tenismeni.
La Madrid participă pentru prima oară fetele și turneul se dispută în sistem eliminatoriu. Are loc un prim meci eliminatoriu și apoi se trece direct la semifinale și finale.
Simona Halep va evolua, sâmbătă, cu Donna Vekici, în turul doi al turneului Indian Wells (SUA). Campioana românilor a jonglat cu mingi de tenis şi cu avocado.
Juggling tennis balls 🎾, no problem!
But wait…there’s more! 🥑 💦 😂 pic.twitter.com/e5EMD6onRM
— WTA (@WTA) March 10, 2017
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!