Vasile Popa (74 de ani) este un nume în cinematografia românească. Cel poreclit ”Țeavă” are la activ peste 400 de filme în care a jucat alături de toții marii actori ai țării.
Până la a ajunge cascador, Vasile Popa a cochetat, însă, cu boxul. Sport la care a ajuns din pură întâmplare. Sau, mai precis, după o bătaie.
”La început, m-am băgat la rugby, dar n-am rezistat decât o săptămână. Asta după ce, la un antrenament, m-a lovit unul și am ripostat. I-am dat un pumn în barbă de l-am lăsat KO”, își reamintește, pentru Libertatea, Vasile Popa.
Acesta a adăugat: ”Întâmplător, de pe marginea terenului ne urmărea antrenorul de box Costică Nour. M-a luat și m-a dus direct la sala de box. Acolo, i-a spus unui antrenor: ”Ia-l și ocupă-te de el, că lovește bine”. Așa am ajuns pugilist!”.
A boxat la categoria mijlocie-mică câțiva ani, dar numai la nivel național, pentru că avea ”origini nesănătoase” și celor de la Dinamo le era frică să-l ia la concursuri internaționale, să nu rămână pe acolo.
Șansa a făcut ca regizorul Sergiu Nicolaescu să-l remarce la un meci și să-i propună să devină cascador. A făcut pasul și a strâns, de-a lungul timpului, peste 400 de filme. În majoritatea, erou negativ.
”Am bătut și am împușcat numai comuniști în filme! Doamne, ce mai trăgeam în ei! Fără milă!”, își continuă povestea cel poreclit ”Țeavă”. Apoi continuă, amuzat: ”Asta a fost destinul meu, să fiu erou negativ. Nu puteam să joc în Făt Frumos, că nu mă ajuta fața. D-aia am jucat aproape numai în roluri negative!”.
Dintre rolurile de cascador cel mai mult l-a marcat unul în care a fost ”la un milimetru” de moarte. ”Trebuia să se lovească frontal două mașini pe o rampă. Înaintea filmării, plouase. Mașina mea, fiind veche și grea, s-a urnit mai greu, a și derapat cauciucul și am ajuns târziu la locul de impact. Mașina care venea din față ne-a tăiat autoturismul de la nivelul volanului. Eu m-am ghemuit sub șasiu, iar colegul meu a fost lovit la cap. Era să fim decapitați amândoi”, a rememorat Vasile Popa.
Apoi, a conchis: ”A fost vina lui Sergiu Nicolaescu, pentru că el a dat startul, deși i-am zis să mă lase pe mine. Când a venit Sergiu la spital să ne vadă, l-am înjurat! Scena i-a plăcut însă așa de mult încât a apărut în film!”.
Adevărul despre Tudor Stavru
La cutremurul din 1977, Vasile Popa a participat, alături de colegii cascadori, la descoperirea supraviețuitorilor din blocurile dărâmate din București.
”Am scos 24 de oameni de la blocul Scala!”, rememorează Popa, cel care a fost martor la moartea eroică a colegului său Tudor Stavru, la blocul Nestor. ”Săracul Tudorică, a murit ca un erou. A fost rugat de un bătrân să-l ajute să-i aducă o cutie cu valori pe care o pusese pe lustra din garoniera sa de la etajul șapte. Tudor s-a urcat până acolo, a trecut prin două camere și a ajuns la lustră. Se vedea totul, pentru că fațada blocului căzuse. A luat cutia, dar la întoarcere, după ce a trecut un picior pe lângă grindă, a alunecat și a căzut. A murit pe loc!”, ne-a povestit Popa.
Și Adrian Ștefănescu a fost martor la acea tragedie: ”Tudorică era un băiat de nota zece. A fost cel mai onest și cinstit dintre noi. În acea zi fatidică, a vrut săracul să ajute un bătrân. A murit pentru că a vrut să facă un bine, n-a luat nimic pentru el, cum au lansat unii un zvon tembel. Nici n-avea cum, pentru că nu era omul. În plus, s-a văzut de jos tot ce face, inclusiv de un general, care avea dispoziție să verifice totul!”.
Cascadorii mor de foame
Situația cascadorului român nu este una de invidiat, dimpotrivă. ”În acest moment nu există un act normativ care să reglementeze situația cascadorilor români. Ei trăiesc de pe urma indemnizației pentru zilele de filmare, care sunt aleatorii. Unii dintre ei au doar indemnizația pe legea 109, în valoare de 250 de lei! Este o situație critică, de aceea asociația noastră a inițiat un proiect de act normativ care să reglementeze această problemă”, ne-a declarat Gigel Andrabulea, președintele asociației cascadorilor profesioniști din România.