Ciprian Deac, mijlocaș CFR Cluj:
”Plecând cu minus 6 puncte, acum ce vrem, să câștigăm campionatul? Trebuie să fim realiști, suntem în play-off, suntem o echipă bună, care jucăm fotbal. Ce să ne lipsească astăzi? Am început mai prost, repriza a doua a fost mai bună, am presat. Sunt foarte supărat. Lumea a început să mă înjure la Cluj, că sunt un trădător. E și problema clubului. Dacă vrea să mă țină, trebuie să facă clubul niște eforturi. Ce pot să-mi doresc, dacă am jucat 10 ani aici? Că sunt un trădător! Nu e vorba de provocare. Am jucat fotbal la nivel destul de bun. Sunt foarte supărat, să ies pe steradă și să mă înjure lumea, nu e plăcut deloc. Nu vreau să plec, că sunt un trădător. Să rezolve clubul ce e de rezolvat și eu voi rămâne”.
Rivaldinho, atacant Dinamo:
”Sunt foarte fericit. În ultimul meci am dat o bară, sunt foarte fericit că am marcat. Sunt încrezător că am marcat. Mulțumesc antrenorului, celor din staff. CFR Cluj e un club mare, am studiat mult această echipă. Înainte de meci, i-am trimis tatălui meu un link, ca să vadă meciul. Obiectivul meu este să ajut clubul. Că joc 90 de minute sau că joc 5 minute, este alegerea antrenorului. Toate meciurile sunt grele. Trebuie să ne odihnim, înainte de meciul cu Astra”.
Patrick Petre, mijlocaș Dinamo:
”Sunt fericit că am spălat înfrângerea cu Steaua! Dacă o să legăm victorii, sper să terminăm sus în clasament. Am fost OK, am alergat foarte mult. Că n-am reușit să înscriu, dar asta e. A fost o perioadă mai agitată pentru mine, pentru că s-a scris foarte mult în presă. Nu prea citesc presa, așa că nu m-a afectat. M-a durut că am greșit, dar am trecut foarte repede peste. M-am dus de a doua zi la antrenamente și am tras tare. Sper să învingem Astra, la fel cum am învins-o pe CFR. Să terminăm cât mai sus, între primele 3. Acum a fost o motivare foarte mare. În primele trei etape din play-off a fost un relax prea mare”.
Vasile Miriuță, antrenor CFR Cluj:
”A fost prima înfrângere a mea în fața lui Dinamo. În prima repriză, n-am jucat deloc bine. Ne-au dominat teritorial, în prima parte. A doua repriză a fost a noastră. O înfrângere dureroasă, asta e, mergem mai departe. Obiectivul nostru nu e titlul, ci să intrăm în play-off. Am reușit să intrăm, iar acum mai avem șase meciuri de jucat. Cristi Bud, dacă se pregătește ca în 2016, va primi șanse să joace. Sunt sub contract cu CFR și mă simt bine acolo”.
Cosmin Contra, antrenor Dinamo:
”CFR este poate cea mai în formă din acest play-off. Am făcut cel mai bun meci de când sunt antrenor. Am avut continuitate din minutul 1 până în 90. Am jucat cu două vârfuri, cu Rivaldinho și cu Nemec, cu May și cu Palici la mijloc. Am văzut acel spirit de care am vorbit în totdeauna. Sper să nu-l pierdem. Legat de situația lui Nemec… Cel mai mare omagiu pentru unchiul său dispărut este să joace și să marcheze, să-i dedice golul. Nemec a terminat în lacrimi. Pleacă mâine la înmormântare. Mi-a plăcut atitudinea lui Nistor, de cum a intrat pe teren. Am văzut asta la el și sper să-mi arate că greșesc în cazul lui, când nu-l titularizez. Clasamentul va așeza pe toată lumea acolo unde merită, la final. Voi veni să văd Astra mâine, că joacă aici, pe Arena Națională, să văd cum joacă. Sper să ne prezentăm ca în seara asta și vom avea șansa noastră contra Astrei”.