ACTUALIZARE 5 octombrie. Jucătorii echipei de fotbal Dinamo vor merge în această după-amiază la mormântul lui Cătălin Hîldan de la cimitirul din Brăneşti pentru a-l omagia pe fostul căpitan, decedat pe teren în urmă cu 18 ani, într-un meci amical disputat la Olteniţa.

Atacantul Gheorghe Grozav, revenit de marţi la Dinamo, a declarat într-o conferinţă de presă că va merge să aprindă o lumânare. „Când vorbesc despre Cătălin Hîldan mi se ridică părul pe mâini. După antrenament vom merge până la cimitir, eu nu am fost niciodată. Hîldan înseamnă foarte mult pentru mine, el pentru Dinamo a dat totul. Din păcate a şi murit pentru Dinamo pe teren”, a spus el.

Antrenorul Claudiu Niculescu a afirmat, vineri, că este foarte important ca toţi cei implicaţi la Dinamo să nu uite cine a fost Cătălin Hîldan. „Jucătorii români de la Dinamo ar trebui să înţeleagă ce a însemnat Hîldan pentru această echipă. Mulţi dintre ei poate atunci se născuseră şi nu au apucat să îl vadă jucând. Dar eu am apucat, chiar am jucat împotriva lui, ne-am întâlnit şi pe la loturile de tineret. A fost un jucător determinant pentru Dinamo. E extrem de important că suporterii şi toată suflarea dinamovistă nu au uitat ce a însemnat Cătălin Hîldan pentru Dinamo. E extraordinar ca timp de 18 ani, an de an, să fie pelerinaj la mormântul lui. Asta spune mult despre ce a însemnat acest jucător pentru Dinamo”, a precizat Niculescu.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Spiritul lui Cătălin este prezent permanent în Ştefan cel Mare. Suporterii îi scandează numele meci de meci, o peluză îi poartă numele, tricoul cu numărul 11 a fost retras, iar locul său din vestiar este neatins din anul 2000. Dinamo câştigase în acel an campionatul, dar startul sezonului a găsit echipa în declin. Profitând de întreruperea campionatului pentru meciurile echipei naţionale, Dinamo a jucat pe 5 octombrie un amical la Olteniţa. Cei care l-au cunoscut vorbesc despre Cătălin Hîldan, un caracter admirabil și un fotbalist cu o determinare cum rar se poate vedea.

„Cătălin rămâne în sufletul tuturor dinamoviștilor. A fost un jucător memorabil. El nu înşela fotbalul. Orice meci îl juca la sacrificiu.”
Ioan Andone

„Un băiat extraordinar, un adevărat căpitan. Era un lider în vestiar. Am numai amintiri frumoase cu el. Dacă ar fi fost pe teren cu Steaua, aş fi fost sigur că măcar unul dintre cei unsprezece dinamovişti va da totul pentru victorie. Ăsta a fost Cătălin Hîldan, un luptător, d-aia îl iubim şi nu-l vom uita niciodată. Ţin legătura în permanenţă cu familia şi în fiecare an, pe 5 octombrie, mă duc la mormântul lui Cătă. Am crescut împreună, am avut reuşite, dar păcat că el n-a putut să realizeze ce am realizat şi eu!”
Florentin Petre

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

„A fost o onoare şi o mândrie pentru mine că am putut să fiu coleg şi, mai ales, să-l cunosc ca om. Înainte de a fi un jucător extraordinar, fantastic, a fost un om de o calitate sufletească extraordinară. Sunt prea puţine cuvinte pentru a-l descrie pe Cătălin Hîldan, omul şi jucătorul.”
Ionel Dănciulescu

„Vreau să mulţumesc clubului şi suporterilor dinamovişti, care fac ca amintirea lui Cătălin să fie vie. A fost și va rămâne un model pentru Dinamo.”
Cristi Hîldan

18 ani fără Unicul Căpitan Cătălin Hîldan. Jucătorii roș-albilor, la mormântul de la Brănești18 ani fără Unicul Căpitan Cătălin Hîldan. Jucătorii roș-albilor, la mormântul de la Brănești

„Era un copil de o calitate extraordinară, unul dintre puţinii care au dus mai departe spiritul de sacrificiu al lui Dinamo în teren. A avut, din păcate, un destin tragic, ce putea fi evitat. Un băiat de suflet, un om de caracter, de pus la rană. Visul lui era să ardă până la ultima picătură de energie în fotbal. Eu l-am numit direct căpitan, după plecarea lui Ionuț Lupescu, nu l-a ales niciun vestiar. A luat-o ca pe o obligaţie pentru a duce echipa să câştige, nu a comentat în niciun fel. El nu avea în cap decât ideea de a câştiga, Cătălin nu ştia altceva. Cuvântul eşec nu-l cunoştea. Era un învingător înnăscut. Face parte din panoplia de aur, de sacrificiu pe care a avut-o Dinamo. Gen Vasile Alexandru, fraţii Nunweiller, Ghergheli, el este continuatorul acestei linii de jucători de excepţie.”
Cornel Dinu

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Cătălin Hîldan a plecat dintre noi în acel octombrie negru al anului 2000. Căpitanul și sufletul dinamoviștilor s-a prăbușit pe teren în minutul 74 al blestematului amical de la Oltenița. De atunci au trecut 18 ani în care suporterii au plâns și au cântat, pe toate stadioanele, în memoria „Unicului Căpitan”. 18 ani în care spiritul lui Cătălin Hîldan ne-a făcut mândri că ne-am născut dinamoviști.

  • 6 goluri în 138 de partide, în Liga 1, a înscris „Unicul Căpitan” pentru Dinamo în perioada 1994-2000.
  • 2000 este anul în care Cătălin Hîldan a cucerit eventul cu echipa din Ștefan cel Mare.
  • 8 selecții și un gol a adunat „Unicul Căpitan” la echipa națională a României.
  • 3 februarie 1976 este data la care s-a născut Cătălin Hîldan, la Brănești.

Povestea lui Cătălin a început pe 3 februarie 1976. Primul sport pe care l-a practicat, alături de fratele său, Cristi, nu a fost însă fotbalul, ci rugby-ul. Avea 8 ani pe-atunci, când se lupta zi de zi, în Ștefan cel Mare, pentru balonul oval. Doi ani mai târziu, „Cătă” s-a apucat de fotbal, ajungând pe mâna lui Ionuţ Chirilă alături de Cezar Dinu, Mihai Tararache sau Florentin Petre. Debutul la echipa mare a „câinilor” s-a produs pe 2 octombrie 1994, într-un meci cu Steaua, dar după trei jocuri a fost împrumutat la Chindia Târgovişte. Prestaţiile excelente l-au readus în vizorul lui Dinamo, unde a intrat sub comanda lui Cornel Dinu. Sezonul 1999-2000 a fost cel mai fericit din cariera sa: dinamoviștii au reușit eventul în România, iar convocarea pentru turneul final al Euro 2000 a sosit, firesc, pe adresa clubului din Ștefan cel Mare.

„Mai bine mor pe teren decât să mă las de fotbal”

O întâmplare ce părea banală, în vara anului 2000, avea să se transforme într-o tragedie pentru fotbalul românesc. La un antrenament al naţionalei, Cătălin Hîldan a căzut din senin pe teren, incident trecut cu vederea de medici. Imediat după întâmplare, într-o discuţie cu fratele său, „Cătă” i-a spus că mai bine moare pe teren decât să se lase de fotbal. 5 octombrie 2000 a fost ziua fatidică a pentru cariera și viața lui Cătălin Hîldan. Dinamo avea amical la Olteniţa. După primele 45 de minute, la pauză, secundul Cornel Ţălnar îi spune că nu va mai juca şi în partea a doua. „Mă simt într-o formă excelentă, vreau să continui şi, dacă voi simţi că voi obosi, o să fac semne să mă schimbaţi”. În minutul 74 al jocului, Cătălin s-a prăbuşit din senin pe teren. Au fost ultimele momente ale unei vieţi trăite intens. Anevrism cerebral a fost verdictul medicilor…

„Unitate, spirit de luptă și forța de a merge mai departe pentru că în viața asta mai avem ceva de făcut!”

Au trecut 18 ani fără Cătălin Hîldan, 18 ani în care „Unicul Căpitan” a rămas în sufletul tuturor dinamoviștilor și nu a fost uitat niciodată de suflarea alb-roșie.

Suporterii cântă pe toate stadioanele și continuă să-i strige numele chiar dacă mulți dintre ei nu l-au văzut jucând în tricoul alb-roșu.

„Cătălin, eu la tine mă închin”, spun cei mai tineri dintre dinamoviști, încă o dovadă incontestabilă că spiritul de sacrificiu al lui Cătălin Hîldan s-a transmis din generație în generație.
„Le mulțumesc tuturor suporterilor că au fost alături de familia Hîldan în toți acești ani. Spiritul de luptă al lui Cătălin ne-a ajutat pe toți dinamoviștii să nu ne lăsăm învinși. Cătălin Hîldan înseamnă pentru suflarea dinamovistă unitate, spirit de luptă și forța de a merge mai departe pentru că în viața asta mai avem ceva de făcut!”, este mesajul lui Cristi Hîldan, fratele regretatului fotbalist dinamovist, transmis prin intermediul site-ului oficial al clubului din Ștefan cel Mare.

18 ani fără Unicul Căpitan Cătălin Hîldan. Jucătorii roș-albilor, la mormântul de la Brănești

Brănești, comuna blestemată. De la Cătălin Hîldan, de la a cărui moarte se împlinesc 17 ani, la defuncta echipă de fotbal Victoria!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI