”Îmi doresc foarte mult să câștig meciul cu Garcia Lopez, pentru a intra pe teren împotriva lui Andy Murray”, a scris sâmbătă, pe Facebook, Marius Copil (26 de ani, locul 109 ATP). Britanicul are liber în manșa inaugurală și va intra direct în turul doi, pe zgura din capitala Spaniei.
Beneficiar al unui wild card din partea organizatorilor, arădeanul Marius Copil – care la turneul ATP 250 de la Munchen (Germania), din această săptămână, a fost la două puncte distanță să-l elimine din concurs pe al 18-lea jucător al lumii – ibericul Roberto Bautista Agut -, se va duela duminică, în primul tur al competiției de la Madrid (dotată cu premii totale de 5.439.350 de euro), cu spaniolul Guillermo Garcia Lopez. Visul lui Copil este să intre în Top 100, iar puncte câștigate la Madrid l-ar putea ajuta să facă acest salt.
Și Lopez (33 de ani, locul 120 ATP), câștigător al BRD Năstase Țiriac Open în 2015, este beneficiarul unui wild card, nefiind nevoie să treacă prin furcile caudine ale calificărilor (AICI, tabloul complet de simplu). Cine va învinge în acest meci, care va avea loc luni, va avea ocazia unui duel de gală, cu Andy Murray.
![Trei bărbați au fost arestați pentru furtul aurul dacic din Muzeul Drents din Assen](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_d0f38a976f5efac958b269a9fd84d398.jpg)
1-0
este scorul meciurilor directe dintre Copil și Lopez. Românul l-a învins pe spaniol în 2015, pe iarbă, la ‘s-Hertogenbosch (Olanda), cu 7-6 (5), 6-4. Se știe că arădeanul, a cărui principală armă este serviciul, este adeptul suprafețelor rapide, însă jocul său a crescut semnificat și pe zgură, cea mai lentă suprafață din tenis.
La Madrid se mai află doi români, pe tabloul masculin. Aceștia sunt implicați în meciuri de dublu: Oliver Marach / Mate Pavici – Florin Mergea / Aisam-Ul-Haq Qureshi și Nick Kyrgios / Jack Sock – Jean Julien Rojer / Horia Tecău (AICI, tabloul complet de dublu). Meciul lui Tecău este program duminică, de la ora 16.30, în România, după două meciuri de simplu.
FOTO: Facebook Marius Copil
![Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_021872716ccfb8a8dcf14f832c241ca6.jpg)
![Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest DETALIU din trecutul ei s-a aflat abia acum](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_25bcd787d05301daad16679665cadc8e.jpg)
![Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_56c5c69c0ef42c5e07e85e59b4814e64.jpg)
![Cele mai avantajate zodii în februarie 2025. Se anunță zile cu bani și săptămâni întregi de noroc pentru 3 nativi](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2937e18855baa6aec1d94664fce08917.jpg)
![Pamela Anderson, în centrul atenției la prezentarea colecției Dior Haute Couture! Cum arată ținuta elegată și chic purtată de actriță. FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3abf2f1c9ee25f113b7dc6e1e8c93907.jpg)
![Cum arată impresionanta vilă de la Snagov a lui Serghei Mizil. E estimată la aproape 1 milion de euro! Imagini din interior / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_7cf9093bba749604b609e2cacde294d5.webp)
![Bonusuri de pensionare de 18.000 de euro. O companie de stat şi-a tratat regeşte 1.300 de angajaţi în ultimii 2 ani](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5e4503c18fc5e67309e75e1a52538314.jpg)
![Horoscop 30 ianuarie 2025. Racii intră într-o perioadă de progres care va conta pentru viitorul lor](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_b25980f9bbecd0e1797f836e669a97e2.jpg)