Printre cei 20 de fotbalişti au fost câţiva tineri, precum Greu sau Chindriş, care urmează a fi împrumutaţi la echipe de Liga a II-a, informează site-ul oficial al clubului.

”Nu sunt interesat cantitativ, ci calitativ. Încercăm să mai facem transferuri pentru a avea soluții din ce în ce mai bune. De asemenea, sunt jucători în lot care sunt la final de contract și clubul încearcă să ducă o negociere prin care să îi convingă să rămână.

Noi sperăm să aleagă cu sufletul, pentru că aici au fost bine primiți.

Duminică plecăm în cantonamentul din Austria unde avem programate patru jocuri. Ne vom întoarce pe 6 iulie și așteptăm să vedem când vom fi programați pentru startul campionatului”, a declarat antrenorul principal al FC Botoșani, Costel Enache.

Noutăți la FC Botoșani. 8 jucători și-au reziliat contractele, au venit patru fotbaliști

Sub comanda noului antrenor Costel Enache, jucătorii FC Botoșani au revenit din scurta vacanță la antrenamente luni seara de la ora 18:00. După plecarea lui Ovidiu Chiribici FC Botoșani a un nou preparator fizic, italianul Massimo Stalteri. Antrenor secund va rămâne Alin Bejan iar antrenor cu portarii va fi în continuare Alin Bordeanu.

Noutățile din lotul botoșănean au fost Tiberiu Serediuc (Chiajna), Eduard Pap (ASA Tg. Mureș), Marian Târșa (Poli Iași) și Daniel Popa (Dinamo).

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ

De la reunirea lotului au lipsit Bogdan Unguruşan, Răzvan Avram, Stelian Cucu, Olimpiu Moruţan, Mihai Roman şi Benjamin Kuku. Aceştia au fost învoiţi şi urmează să se prezinte mâine la vizita medicală.

În schimb din lot si-au reziliat contractele Albuț, R. Avram, Sg. Popovici, Herghelegiu, Cârstocea, Endrick, Patache și Vașvari.

“Sunt aproape de casă, aici o echipă foarte bună, îmi place stilul lor de joc, tot timpul au jucat ofensiv, un fotbal frumos. Sper să pot să-i ajut şi să ne îndeplinim obiectivele”, a spus Tiberiu Serediuc, ex-Concordia Chiajna.

“Am ales Botoşaniul pentru că m-au dorit cu adevărat. Pentru mine este foarte important să am continuitate. Peste tot este concurenţă, concurenţa e benefică, poţi creşte în valoare. Urmează o perioadă în care trebuie să tragem tare în pregătire pentru a ne fi uşor în campionat. În mai puţin de o lună începe campionatul, iar în prima etapă trebuie să fim sută la sută”, a declarat portarul Eduard Pap, fost la ASA Tg. Mureș.

“FC Botoşani este o rampă de lansare pentru mine. La Dinamo nu prea am avut şanse să joc. Am venit aici să joc, să câştigăm cât mai multe meciuri şi să ajungem sus. Vara trecută, eu am avut o problemă cu actele şi de aceea nu am ajuns aici. Vreau să ajung golgheterul echipei şi al campionatului. Probabil o să joc și contra lui Dinamo şi vreau să marchez”, a afirmat și Daniel Popa (Dinamo).

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Stațiunea din România denumită cândva “Perla Carpaților” care a ajuns în ruină. Avea condiții de lux, era celebră până și în Franța și plină de turiști pe vremuri, astăzi e de nerecunoscut
FANATIK.RO
Stațiunea din România denumită cândva “Perla Carpaților” care a ajuns în ruină. Avea condiții de lux, era celebră până și în Franța și plină de turiști pe vremuri, astăzi e de nerecunoscut
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI