Firma fostului coleg cu Adi Mutu de la FC Argeș, Sorin Radu, s-a ocupat cu invitarea formațiilor din provincie (Craiova Maxima și Petrolul Ploiești), celelalte formații ale patrulaterului în care s-a sărbătorit 94 de ani de existență ai CS Rapid fiind Rapid Old-Boys și Progresul București.
Pe pagina sa de Facebook, Sorin Radu se scuză astfel pentru faptul că l-a chemat la eveniment pe controversatul fost lider al minerilor din Valea Jiului:
”SR Sport-Consulting este o firmă specializată în organizarea unor evenimente cu caracter sportiv, cu precădere în fotbal. În cadrul evenimentului legat de aniversarea Clubului Sportiv Rapid, firma noastră și-a oferit sprijinul în aducerea echipelor invitate din Provincie, urmând ca noi să suportăm cheltuielile legate de transport, cazare și masă, precum și de protocolul și banchetul organizat la stadion la finalul evenimentului.
Totodată, SR Sport-Consulting s-a ocupat și cu distribuirea unor invitații către o serie de personalități de dincolo de perimetrul rapidistic,. Printre cei invitați de noi s-a aflat și domnul Miron Cozma. Dorind să animăm evenimentul am solicitat mai multor invitați să dea lovitura de începere la începutul meciurilor. Domnul Cozma a dorit să se afle printre aceștia precizându-ne că este rapidist de la vârsta de 9 ani. Din păcate, nu am intuit faptul că o astfel de decizie va crea o stare de animozitate în rândul suporterilor rapidiști și de aceea nu am cerut sfatul reprezentanților CS Rapid, sau Rapid Old Boys. Pe această cale ne prezentăm regretul către Clubul Sportiv Rapid și Asociația Rapid Old Boys pentru o lipsă de comunicare care ar fi dus probabil la evitarea unei situații neplăcute și îi asigurăm pe fanii rapidiști de întregul nostru respect.
Cu stimă,
Sorin Radu
President SR Sport-Consulting”
Sorin Radu a organizat meciul legendelor Kaiserslautern – Universitatea Craiova.
De numele lui Sorin Radu se leagă însă și povești savuroase din Germania, pe care le puteți citi mai jos.
Citește și: