Jucătoarea italiană de tenis Sara Errani, suspendată din activitatea competițională până în octombrie după ce a fost depistată pozitivă la letrozol, se apără de acuzațiile de dopaj care i-au fost aduse și susține că s-au spus multe neadevăruri despre ea.

”S-au împrăștiat foarte multe neadevăruri despre mine. Am citit lucruri care pot merge de la amuzant până la absurd. Letrozolul nu este o substanță cu efect dopant, dar Federația internațională de tenis a considerat că am greșit”, a spus Errani, potrivit ANSA.

Sara Errani (30 ani), numărul 98 mondial, depistată pozitiv la începutul anului, a fost suspendată pe o perioadă de două luni.

WTA a confirmat controlul pozitiv al italiencei Sara Errani, la un test antidoping în afara competiției, efectuat pe 16 februarie, iar jucătoarea este suspendată începând din 3 august.

La acest control, s-a depistat în probele prelevate letrozol (inhibator de aromatază nesteroid). Prevenită pe 18 aprilie, Errani a cerut să poată da explicații în fața unei comisii indepedente, așa cum avea dreptul. Audierea a avut loc pe 19 iunie, însă decizia oficială a fost dată abia pe 3 august. Nefiind suspendată cu titlu provizoriu în această perioadă, Sara Errani a putut juca până la începutul lunii august.

În același timp, toate rezultatele obținute între 16 februarie și 7 iunie (data unui al doilea test care s-a dovedit negativ) sunt șterse din palmaresul său. Ea va putea din nou să se angajeze într-un turneu începând din 2 octombrie.

Sara Errani, care în 2013 a fost numărul cinci mondial, era înscrisă în calificări la Toronto, dar s-a retras din competiție.

La audierea în fața comisiei, pe 19 iunie, jucătoarea italiană a avut o explicație pentru acest control pozitiv, spunând că substanța a apărut în organismul său în mod accidental.

Ea a menționat că mama sa, care urmează un tratament împotriva cancerului pe bază de Femara, un medicament care conține letrozol, păstrează medicamentul în bucătărie, iar atunci când aceasta a pregătit tortellini, pe 14 sau 15 februarie, ar fi scăpat accidental Femara în compoziția pentru paste, lucru care i se mai întâmplase deja în trecut.

”Nu am luat niciodată produse interzise în cariera mea și în viața mea”, a precizat Sara Errani într-un comunicat.

Sara Errani se apără: „Mama ia zilni acest medicament”.

”Totuși, această substanță (letrozol) este prezentă în Femara, un medicament pe care mama mea îl ia zilnic din 2012 ca tratament terapeutic după o operație de cancer la sân. În consecință, el era prezent în casa în care locuiesc”, a adăugat Errani, citată de Agerpres.

Comisia a ținut cont de aceste explicații și de faptul că doamna Errani i-a ascuns fiicei sale că este în continuare bolnavă și că a continuat să ia această medicamentație.

Canotorul italian Niccolo Mornati, de patru ori medaliat la Campionatele Mondiale, a fost și el depistat pozitiv în 2016 la același produs, care poate avea un efect anabolizant ”marginal” și poate masca absorbția de testosteron.

CITEŞTE ŞI: Retragerea temporară a lui Novak Djokovic, cauzată de o suspendare pentru dopaj?

 
 

Urmărește-ne pe Google News