Însă, pentru a supravieţui, au fost nevoiţi să mănânce din cadavrele foştilor lor colegi. Acest eveniment teribil denumit „Tragedia şi miracolul din Anzi” a fost subiectul unui best-seller şi al unui film de Oscar.
Supravieţuitorii s-au reîntâlnit în 2012, la 40 de ani de la incredibila dramă, şi au mai jucat un meci la Santiago de Chile, acolo unde trebuiau să ajungă atunci, pe 13 octombrie 1972.
Methol nu s-a aflat atunci, în 1972, pentru prima dată în faţa morţii. La vârsta de 15 ani a avu un teribil accident de bicicletă. Preotul a stat la căpătâiul lui, după ce doctorii au informat familia că n-are şanse de supravieţuire. La 21 de ani, a fost diagnosticat cu tuberculoză. Şi din nou i s-a spus să cheme preotul. Dar a scăpat din nou.
„În munţi, am vorbit cu Dumnezeu! Dragostea Lui a făcut să-mi crească încrederea în El şi în ceilalţi. M-a ajutat să nu-mi mai fie frică de moarte. M-a învăţat să nu mă mai plâng de cele ce-mi lipsesc, ci să mulţumesc pentru ce am primit”, a spus, cu ani în urmă, într-un interviu despre groaznicul accident din Anzi.
Methol a avut 8 copii şi 12 nepoţi. Ieri, la vârsta de 79 de ani, Javier Alfredo Methol a murit de cancer osos. Povestea lui, a celorlalţi supravieţuitori ai acelui accident şi a celor morţi atunci merge mai departe.
„Un mare uruguayan a murit. Durerea pe care o simt după moartea lui Methol este la fel de mare ca acea pe care am simţit-o atunci, când colegii noştri au murit în munţi”, a spus Jose Luis „Car” Inciarte, alt supravieţuitor al acelui teribil accident aviatic.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!