Andrei Mlendea a confirmat faptul că, alături de Gabi Trifu, se află în tratative avansate pentru a prelua cârma echipei de Cupa Davis a României.

Antrenorul în vârstă de 33 de ani care l-a dus pe Marius Copil în Top 100 în 2017 a excplicat: „Da, este adevărat, dar deocamdată nu este oficial. Mi-a fost prezentat un plan pentru Cupa Davis – să încercăm să facem cea mai bună echipă – cu Tecău, Mergea, Copil, Frunză şi toţi ceilalţi, dar în acelaşi timp să îi urmărim şi pe cei care vin din urmă, să facem stagii de pregătire împreună”, a spus Mlendea pentru ProSport.

Gabriel Trifu (42 ani) s-a stabilit în Statele Unite, unde şi-a dezvoltat o academie puternică de tenis. Aflat în anturajul echipei de Cupa Davis a României şi în mandatele lui Andrei Pavel, Trifu a întins o mână de ajutor juniorilor români: cel mai recent, numărul unu din generaţia 2000 – Ştefan Paloşi a mers în pregătire la Gabi Trifu, înaintea turneelor Eddie Herr şi Orange Bowl.

Conectat la ceea ce înseamnă tenisul românesc masculin, acesta ar putea fi numit căpitan-nejucător, avându-l alături de Andrei Mlendea.

„Sincer, propunerea a venit de la jucători”, spune Mlendea, care accentuează însă că ideea nu i-a aparţinut lui Marius Copil. „Discutăm mai serios de câteva zile”, a adăugat antrenorul care, deja, are un CV impresionant, cu nume precum Simona Halep sau Jelena Jankovic.

România a retrogradat în eşalonul trei valoric în competiţia pe echipe din tenisul masculin – Grupa II Euro-Africană – o situaţie cu care tenisul autohton nu s-a mai întâlnit decât o singură dată de la introducerea actualului sistem competiţional – în 1993, însă acest lucru îl motivează pe Andrei Mlendea.

Andrei Mlendea și primul obiectiv al echipei de Cupa Davis

„Mi-au plăcut întotdeauna provocările. Într-adevăr, suntem destul de departe în acest moment. La fel de adevărat – primul obiectiv este să îi strângem pe toţi jucătorii la echipă”, a precizat Mlendea.

Următoarea partidă a României în Cupa Davis este programată în perioada 3-4 februarie 2018, împotriva Luxemburgului – pe teren propriu, notează Mediafax.

CITEȘTE ȘI: Jose Mourinho a vrut să-l ia pe Mirel Rădoi la Inter: ”Antrenorul mă dorea foarte mult”

Urmărește-ne pe Google News