”Este o victorie importantă, încă un pas facut în calificarea spre Cupa Mondială din Japonia. Sunt nemulțumit pentru că am avut multe opțiuni de joc și puteam să jucăm mult mai bine. Este inacceptabil să stai atât de mult în terenul de 22, să controlezi jocul și să nu marchezi, să nu pui puncte pe tabelă. Este o victorie importantă care vine după eșecul cu Spania, moralul echipei fiind încă afectat. Mai sunt meciuri de jucat în competiție, Spania trebuie să câștige ambele partide pe care le are de disputat pentru a se califica direct, însă sportul este destul de ciudat, totul este posibil, se pot întâmpla multe. Indiferent de rezultatele acestei competiții, noi suntem pregătiți pentru calea mai lungă de calificare, de acel baraj cu Portugalia în aprilie și dubla manșă cu Samoa în iunie. Important este ca încet, încet jucătorii să își recapete încrederea în ei și să fim concentrați pe fiecare pas pe care îl avem de parcurs”, a declarat Lynn Howells, antrenorul României.

Belgia, următorul adversar

Stephen Shennan, jucător România: ”Mă bucur că am câștigat, îmi pare rău însă că nu am reușit să obținem bonusul. Băieții au dat totul pe teren, însă cred că până la urmă am plătit tribut începutul mai slab de meci pe care l-am avut. Deja trebuie să ne gândim la meciul cu Belgia, meci pe care trebuie să îl pregătim foarte bine și să avem în minte victori cu bonusul ofensiv.”

În celelalte două partide din competiție, Georgia a învins Spania cu 23-10, în timp ce Germania a trecut de Belgia cu 69-15. În următoarea etapă a Rugby Europe Championship, România va întâlni pe 10 martie, ora 13:00, la Buzău, Belgia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News