Simona Halep a făcut o mutare excelentă anul acesta, după ce Adidas a renunțat la colaborearea cu ea.

Cu ajutorul nemijlocit al lui Ion Țiriac, liderul mondial din tenisul feminin profesionist a semnat un contract cu firma de echipament sportiv americană Nike.

După triumful de la Roland Garros, gigantul american a trimis un mesaj pe un site de socializare.

”Neînfricata Simona câştigă primul trofeu de Grand Slam al carierei pe zgura din Paris“, a notat firma Nike.

Interesant este modul în care Nike și Simona Halep a început colaborarea. Acest moment a fost povestit de către Dumitru Hărădău la Digi Sport.

„Fără Ţiriac, ea nu făcea contract în valoare de două milioane de euro cu Nike! Ştiţi cum s-a întâmplat? Ţiriac a trimis un avion particular în SUA pentru a-i aduce la Bucureşti pe reprezentanţii de la Nike. Întâlnirea a avut loc la clubul Stejarii. Au intrat ăia acolo, nu ştiau pe unde sunt şi au rămas impresionaţi de ce au văzut”, a dezvăluit Hărădău.

Fostul tenismen a continuat: ”Ţiriac le-a explicat: «Băi, fraţilor, dacă pierdeţi ocazia asta, alta nu veţi mai avea». Ăia semnau orice! Apoi s-au întors în America cu acelaşi avion privat. Credeţi că se putea face un contract, chiar şi pentru Simona, dacă nu era Ţiriac? Acelaşi om care a făcut contractele pentru Boris Becker şi pentru alţii. Halep are în spate cea mai bună echipă, dar cel mai important rol îl are Ţiriac”.

Dinspre Adidas, multă tăcere. Probabil că în acest moment concernul de echipament sportiv german regretă faptul că nu a semnat continuarea colaborării cu liderul WTA.


REPORTAJ VIDEO | 100 de ani de la Marea Unire, 100 de Românii paralele

 
 

Urmărește-ne pe Google News