CS Universitatea Craiova va avea de înfruntat în turul III preliminar o adversară extrem de puternică.

În mod normal, oltenii, care au intrat direct în această fază din postura de câștigători ai Cupei României, o vor întâlni pe  RB Leipzig (Germania).

Ajunsă recent în 1 Bundesliga, în 2016, RB Leipzig s-a impus rapid, ocupând locul 2 în sezonul 2016-2017, respectiv locul 6, în sezonul 2017-2018.

Mai mult, RB Leipzig a performat și în Europa, atingând, sezonul trecut, faza sferturilor de finală ale Ligii Europa, unde a fost stopată de Olympique Marsilia.

Pentru a juca împotriva Craiovei, RB Leipzig va trebui să treacă de suedezii de la BK Hacken. O formație care a terminat sezonul trecut pe 4 în competiția internă și care este obișnuită să evolueze în cupele europene (n-a trecut însă niciodată de turul 2 preliminar).  

Partida tur va avea loc, la 9 august, în deplasare, iar returul la 16 august, la Craiova.

RB Leipzig

Anul înființării: 2009

Culori: alb-roșu

Stadion: „Red Bull Arena” (capacitate: 43.000 de locuri)

Palmares: locul 2 în Germania, în primul sezon de la promovare!

Antrenor: Ralf Rangnick

Valoarea lotului: 300 milioane de euro

Vedete: Timo Wener (cota de 60 milioane de euro), Dayot Upamecano (30 milioane de euro), Marcel Sabitzer (25 milioane de euro), Emil Forsberg (25 milioane de euro)

BK Hacken

Anul înființării: 1940

Culori: galben-negru

Stadion: ”Bravida Arena”  (capacitate: 6.500 de locuri)

Palmares: locul 2 în campionatul Suediei (2012), o Cupă a Suediei

Antrenor: Andreas Alm

Valoarea lotului: 9,2 milioane de euro

Vedete: Rasmus Lindgren (cota 900 de euro), Erik Friberg (800 de euro), Paulinho (800 de euro), Peter Abrahamsson (800 de euro)


Urmărește-ne pe Google News