“La golul Benficăi nu a fost penalty. Primul obstacol pe care a trebuit să-l depășim a fost un adversar foarte bun. A fost un meci foarte intens, Benfica a creat o presiune uriașă, mai ales în prima repriză. Am înfruntat o echipă cu o experiență foarte mare la acest nivel și am fost dominați. La început am pierdut foarte ușor mingea și nu am fost suficient de lucizi ca să ieșim ușor din aceste situații. Ulterior, ne-am recăpătat încrederea, iar pe final am avut ocazia să câștigăm, dar nu am profitat de ea”, a declarat Răzvan Lucescu.

“O luăm meci cu meci. Am întâlnit adversari foarte buni, cu stiluri de joc diferite (n.r. – în precedentele tururi preliminare, PAOK a trecut de FC Basel și Spartak Moscova, după 2-1 acasă și 3-0 în deplasare, respectiv 3-2 acasă și 0-0 în deplasare). Avem o responsabilitate foarte mare, pentru că suntem conștienți de așteptările fanilor și ale patronului. Nu vreau să spun ce șanse de calificare avem, în procente. Voi spune doar că ne dorim foarte mult și vom lupta pentru asta”, a mai afirmat antrenorul român al lui PAOK Salonic.

Poate te interesează și Cine este cea mai bine plătită sportivă din lume în 2018. Simona Halep, pe locul 8

 
 

Urmărește-ne pe Google News