Oficialii clubului au anunţat că suporterilor care nu vor veni cu o lumânare la stadion, le va fi oferită una la poarta de acces. De asemenea, gruparea craioveană a amenajat deja în faţa sediului de pe strada Sfântu Dumitru nr.1, un loc dedicat memoriei poetului Adrian Păunescu, unde oamenii se pot opri şi aprinde o lumânare.
Adrian Păunescu a rămas în memoria suporterilor olteni şi datorită unui demers extraordinar întreprins în anul 1982, pe când poetul era redactor-şef al revistei Flacăra. Scriitorul a iniţiat o investigaţie jurnalistică pentru a întoarce o decizie a FRF luată împotriva Universităţii Craiova.
„Juveţii” fuseseră descalificaţi din Cupa României, după ce au fost acuzaţi că au folosit un jucător suspendat într-un meci împotriva Minerului Certej, câştigat pe teren cu scorul de 5-0. Fotbalistul Florin Cioroianu primise două cartonaşe galbene în campionatul de tineret-speranţe iar FRF l-a considerat suspendat pe junior pentru partida de Cupa României ceea ce l-a înfuriat pe Păunescu, cel care alături de mai mulţi jurnalişti, au iniţiat un demers greu de imaginat în acele vremuri, rememorează GSP.ro.
Citeşte şi:
Doliu şi pe stadioane. Adrian Păunescu a scris imnurile Craiovei şi Rapidului
Adrian Păunescu a murit la vârsta de 67 de ani
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
Acestea sunt zodiile care vor încheia toamna excelent. Marian Golea a spus cine poate face bani frumoși: „O duce cel mai bine”
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Când ar putea folosi Putin armele nucleare. Expert, despre decizia SUA de a permite Ucrainei să lovească în interiorul Rusiei cu rachetele balistice
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas