Modelul Triumph TR3 din 1959 cu care vor lua startul Dinu Dumitrașcu și Radu Popovici și modelul Porsche 356B 1600S (1960) cu care va participa Timi Tomcsany și Cristina Ladopoulos sunt cele mai vechi mașini înscrise până acum la ediția din 2016 a Sibiu Rally Challenge.
Pe lista de start sunt, până acum, 35 de echipaje din 8 țări (Austria, Belgia, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Ungaria și România). ”Este primul an când evenimentul de la Sibiu face parte din calendarul internațional al celor de la FIVA și sunt bucuros că am reușit să atragem deja un număr atât de mare de echipaje din străinătate. Traseul a fost gândit să treacă prin cele mai spectaculoase zone din județul Sibiu și sunt sigur că toți vor fi încântați. Nu putem să dăm foarte multe amănunte pentru că traseul este secret pentru participanți, dar cu siguranță vor ajunge pe Transfăgărșan, cel mai celebru drum din România, dar și la Biertan, o zonă inclusă în patrimoniul UNESCO”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.
Organizatorul Sibiu Rally Challenge a încheiat și un protocol de colaborare cu Autoritatea Națională pentru Turism, scopul fiind promovarea județului Sibiu și a României la nivel internațional. „Să descoperi cele mai frumoase locuri din Sibiu la volanul unei mașini de epocă este fabulos. Sibiu Rally Challenge redă perfect spiritul, tradițiile și valorile județului Sibiu, iar prin parteneriatul făcut cu Autoritatea Națională pentru Turism sunt sigur că ne vom atinge scopul, acela de a promova România la nivel internațional”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.
Sibiu Rally Challenge va începe de joi, 18 august, de la ora 19:00 cu o sesiune de antrenamente și startul festiv în centrul orașului.
Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!