Ancheta s-a derulat timp de nouă luni, iar 100 de adulţi, antrenori sau proprietari ai unor centre de antrenament au fost acuzaţi pentru aceste agresiuni cu caracter sexual. Victimele au fost în jumătate din cazuri copii şi în marea lor majoritate de sex feminin, potrivit anchetei.

Cei de la Indianapolis Star au acuzat federaţia americană de gimnastică că a transferat în unele cazuri antrenori acuzaţi de violenţe sexuale la alte cluburi sau centre de antrenament. ”În mai mult de 12 cazuri, persoanele care au făcut apel la federaţie au fost dezamăgite de răspunsul primit sau nu au primit deloc răspuns”, precizează cotidianul amintit.

Federația americană a deschis o anchetă

Federaţia americană, USA Gymnastics, a reacţionat la acuzaţii precizând că victimele nu aparţineau toate unui club pe care forul îl recunoaşte oficial.

Directorul general al USA Gymnastics, Steve Penny, a precizat că un fost procuror general, Deborah Daniels, a fost recent însărcinat să conducă o anchetă independentă asupra procedurilor actuale, pentru a asigura un mediu sănătos.

O comisie, care o include pe campioana olimpică din 1984 Mary Lou Retton, va studia funcţionarea cotidiană a cluburilor şi centrelor de antrenament.

”Nimic nu este mai important ca protejarea sportivelor şi sportivilor. (..) Este revoltător că o persoane poate să exploateze un tânăr sportiv sau un copil în acest mod”, au precizat cei din federația americană.

Martha și Bela Karolyi, acuzați în cazul ”Larry Nassar” pentru incapacitatea de a sancționa medicul

‘”Am pus la punct programe de formare şi vom continua să pedepsim persoanele vinovate de astfel de comportament, colaborând totodată din plin cu autorităţile competente”, au mai specificat aceștia.

Scandalul survine la câteva săptămâni de la debutul unei proceduri judiciare contra unui fost medic al federaţiei americane de gimnastică (Larry Nassar), acuzat de agresiune sexuală de două foste componente ale echipei SUA.

Au fost puşi în cauză, pentru incapacitatea lor de a sancţiona medicul, şi celebrii antrenori români Bela şi Martha Karolyi, cei care au ajutat gimnastica americană să fie una de referinţă în lume.

Bela Karolyi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News