Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), necesitatea reabilitării patinoarului este dată, în principal, de importanţa continuării tradiţiei hocheiului în regiune, întrucât, încă din anul 1949, în Gheorgheni se practică hocheiul instituţionalizat, în momentul de faţă aproximativ 200 de copii fiind jucători activi, potrivit Agerpres.

Principalele categorii de lucrări care urmează să se efectueze vizează schimbarea acoperişului, extinderea tribunei, a spaţiilor tehnice şi a anexelor, realizarea căilor de evacuare necesare şi a unei parcări, construirea unui corp nou pentru antrenamente (sală de forţă/sală de gimnastică), construirea unui bazin de antrenament, respectiv recuperare.

„Valoarea totală a contractului este de 37.554.677,72 lei (cu TVA, taxe şi cote), iar finanţarea se va realiza, în condiţiile legii, de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi de către beneficiar (Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Gheorgheni), din fonduri alocate anual cu această destinaţie, conform Legii Bugetului de Stat, respectiv din alte surse legal constituite. Durata contractului este de 29 luni, dintre care 5 luni pentru proiectare şi 24 luni pentru execuţia efectivă a lucrărilor”, se precizează în comunicatul citat.

Sursa menţionată mai precizează că patinoarul artificial din Gheorgheni a fost construit în perioada 1977-1982, până în prezent nefiind realizate reparaţii capitale la clădire.

În aceste condiţii, patinoarul nu mai corespunde standardelor internaţionale şi nu permite organizarea unor competiţii la acest nivel, ceea ce conduce la degradarea vieţii sportive din zonă.

Până în prezent, CNI a finalizat alte trei patinoare artificiale – la Braşov, în localitatea Cârţa din judeţul Harghita şi în oraşul Târgu Secuiesc, din judeţul Covasna – în valoare totală de 76,88 milioane de lei, mai menţionează sursa citată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News