ACTUALIZARE 28 aprilie. La sediul Ministerului Apărării Naționale, a avut loc ceremonia care a prilejuit aniversarea a 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către echipa de handbal a Clubului Sportiv al Armatei Steaua București. Evenimentul de prestigiu s-a desfășurat în prezența ministrului apărării naționale, Gabriel Leș, a președintelui Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, precum și a reprezentanților Ministerului Tineretului și Sportului, dar și a înalților oficiali din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Sportivii generației de excepție a handbalului militar românesc, în frunte cu Cristian Gațu și Cornel Oțelea au fost premiați de către oficiali, ca recunoaștere a meritelor sportive remarcabile, realizate în urmă cu 40 decenii, când, la 22 aprilie 1977, echipa de handbal Steaua triumfa la Sindelfingen (GER), în finala Cupei Campionilor Europeni, învingând puternica formație ȚSKA Moscova, 21-20.
”Vreau să vă mulțumesc, domnule ministru, pentru onoarea pe care ne-ați făcut-o, de a fi primiți astăzi, când se împlinesc 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, ediția 1977, și 49 de ani de la câștigarea primei Cupe a Campionilor Europeni, unde îi avem ca reprezentanți și pe care i-ați felicitat astăzi. Este o onoare pentru noi pentru faptul că cei mai frumoși ani din viață i-am petrecut în cadrul Clubului Sportiv al Armatei. Suntem mândri pentru acest lucru și vă dorim să fiți tot aici, când noua echipă a clubului Steaua va ajunge să câștige Cupa Campionilor Europeni din nou”, a spus Gațu.
–––––
Clubul Sportiv al Armatei Steaua București organizează vineri, de la ora 8.00, la sediul Ministerului Apărării Naționale, ceremonia intitulată ”40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni”, în cadrul căreia vor fi premiați jucătorii și tehnicienii echipei de handbal care, în urmă cu patru decenii, la 22 aprilie 1977, câștigau, pentru a doua oară în istoria clubului militar, Cupa Campionilor Europeni, la Sildenfingen, în Germania.
La eveniment au fost invitați reprezentanți ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Ministerului Tineretului și Sportului, personalități ale vieții sportive și militare precum și mari campioni ai Clubului Sportiv al Armatei Steaua București.
::placeholdeR–>
Au evoluat formațiile:
Steaua: Munteanu, Marchidan – Kicsid 1 gol, Gațu, Birtalan 9, Stockl 1, Voina 4, Drăgăniță 4, Roșu 1, Dan Petru, Tudosie 1, Neagu
ȚSKA: Tomin, Plujko – Cikolaev 7 goluri, Vuk 4, Cernîșev 1, Lasovik, Kolotov 2, Cerneaev 1, Gulbis, Kidiaev 2, Dracev 2, Kulev 1
Au arbitrat: Karl Olaf Nilsson și Gunnar Lundin (Suedia)
40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni la handbal, Drumul Stelei până în finală
Turul 1: Pallamano Trieste-Steaua București 21-38 și 18-38
Optimi: HB Dudelange-Steaua București 11-28 și 17-35
Sferturi: Steaua București-BC Calpisa Alicante 22-19 și 18-20
Semifinale: Steaua București-KFUM Fredericia 29-22 și 19-19
Finala: Steaua București-ȚSKA Moscova 21-20 (14-9)
Lotul echipei care a cucerit CCE:
Virgil Marchidan, Nicolae Munteanu (portari), Radu Voina, Gabriel Kicsid, Cezar Drăgăniță, Dan Petru, Ștefan Birtalan, Constantin Tudosie, Laurențiu Roșu, Grișa Cheli, Ion Vărgălui, Victor Neagu, Werner Stockl, Cristian Gațu. Antrenori: Cornel Oțelea, Otto Telman.
Sursă pentru statistică și foto: www.handbalvolei.ro