Hammer își va pune la bătaia centura de campion european în fața norvegianului Leif Larson, fost campion olimpic și european. „Confruntarea cu Larson este un pas important în cariera mea. Voi întâlni un colos de 130 kg și cu o înălțime de 2,04 metri. Este un sportiv foarte puternic, cu experiență uriașă. O să boxăm 12 reprize. Nu caut neapărat să-l pun la pământ instantaneu. Knock-out-ul va veni de la sine, nu-l voi căuta. Am aflat că e însurat și cu o româncă, așa că voi avea motiv dublu să îl bat”, a glumit Cristi.

„Omul de afaceri Erol Ceylan din Germania nu se află în fața primei gale de box de anvergură pe care o organizează în România, precedenta fiind în luna februarie, în Galați. Pentru evenimentul din 23 august de la Constanța, investiția a fost de aproximativ 500.000 de euro și organizatorii au nevoie de aproximativ 200 de camere la hotel pentru săptămâna 20-27 august când va avea loc Gala Evil Fight Night. Evenimetul este organizat și cu sprijinul primăriei Constanței și al Asociației Litoral – Delta Dunării”, a arătat Corina Martin, președintele Asociației Litoral – Delta Dunării, care a fost provocată apoi de Cristian la un meci de box ad-hoc pe plajă. Evenimentul va beneficia de promovare la nivel naţional şi internaţional, in peste 65 de ţări.

 
 

Urmărește-ne pe Google News