Gheorgheniul, al doilea trofeu stagional

Echipa națională de hochei pe gheață a României intră în ultima etapă a pregătirii Campionatului Mondial, Divizia 1A. În această săptămână, timp de patru zile, la Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, un lot preliminar de 21 de jucători s-a aflat la dispoziția staff-ului tehnic.

Din această garnitură nefăcând parte sportivii de la ACSH Gheorgheni și SC Miercurea Ciuc, angrenați în finala Ligii Erste, liga româno-maghiară de hochei pe gheață. Trupa din Gheorgheni a cucerit, joi, 17 aprilie, al doilea trofeul din istorie, după ce a bătut cu 3-1 la Ciuc și a învins cu scorul de 4-2 la general.

Anterior, formația din Gheorgheni câștigase, în premieră, primul titlul național din istoria grupării.

Din lotul „urșilor” face parte și portarul finlandez Rasmus Rinne, 34 de ani, ex-Jokerit, HPK, Ässät, sau Lukko, despre care se spune că e cel mai bine plătit hocheist din România, 12.000 de euro pe lună. El are două sezoane în României, e eligibil pentru națională, dar nu a fost convocat.

Haaranen și Mesikammen, conaționalii lui Rinne, au obținut deja cetățenia română și fac parte din lotul pentru CM.

Cum naturalizezi la hochei: cetățenie română, 2 ani competiționali consecutivi (sezoane complete) în campionatul nostru pentru jucătorii care n au jucat la nicio la națională a țării lor, 4 ani la rând – pentru cei care au evoluat pentru naționala țării de origine.

Cum au votat românii în „Duminica Orbului”. Televiziunea, acuzată că a manipulat alegerile: „Nu ne vindem țara”
Recomandări
Cum au votat românii în „Duminica Orbului”. Televiziunea, acuzată că a manipulat alegerile: „Nu ne vindem țara”

Evgheni Skacikov e incert

Lotul care se va reuni luni, 21 aprilie, la Sfântu Gheorghe:

  • Portari: Adorján Attila (SC Miercurea Ciuc), Tőke Zoltán-László (Corona Brașov), Ambrus Levente (SC Miercurea Ciuc);
  • Fundași: Bors Huba-Ferenc (Corona Brașov), Owen Samuel Williams (canadian naturalizat, Corona Brașov), Ferencz-Csibi Róbert (SC Miercurea Ciuc), Gecse Hugó (SC Miercurea Ciuc), Imre Patrik (maghiar cu cetățenie română, ACSH Gheorgheni), Láday Tamás (SC Miercurea Ciuc), Salló Alpár (SC Miercurea Ciuc), Mathias Haaranen (finlandez naturalizat, ACSH Gheorgheni), Konsta Mesikammen (finlandez naturalizat. ACSH Gheorgheni);
  • Atacanți: Albert Zagidulin (rus naturalizat, Corona Brașov), Radim Valchar (ceh naturalizat Corona Brașov), Evgheni Skacikov (rus naturalizat, Corona Brașov), Fodor Csanád (SC Miercurea Ciuc), Gajdó Balázs (Corona Brașov), Sándor Székely Ottó (ACSH Gheorgheni), Molnár Zsombor (ACSH Fenestela 68), Péter Balázs-Szabolcs (SC Miercurea Ciuc), Részegh Tamás (SC Miercurea Ciuc), Rokaly Norbert (SC Miercurea Ciuc), Rokaly Szilárd (SC Miercurea Ciuc), Andrei Filip (Steaua București), Eduard Căsăneanu (SC Miercurea Ciuc), Roberto Gliga (Corona Brașov), Kovács Mátyás (Corona Brașov).
  • Staff tehnic: Dave MacQueen – antrenor principal, Góga Attila – antrenor secund.
Ce este „Triada întunecată” și cum au devenit rețelele sociale propulsoarele ideologiilor naționaliste
Recomandări
Ce este „Triada întunecată” și cum au devenit rețelele sociale propulsoarele ideologiilor naționaliste

În garnitura tricoloră se află 6 jucători naturalizați.

  • Prezența lui Evgheni Skacikov, un jucător esențial, în lotul final este în dubiu. Extrema s-a operat, acum două luni, la umăr și încă resimte dureri.

Tehnicianul canadian Dave MacQueen, care antrenează și Corona Brașov, a avut unele „neînțelegeri” cu jucătorii grupării de sub Tâmpa în acest sezon, a fost îndepărtat, la un moment dat, dar a revenit în funcție.

La Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Divizia 1A, alături de echipa națională a României vor lua parte reprezentativele Marii Britanii, Poloniei, Italiei, Japoniei și Ucrainei. Primele două clasate vor promova în eșalonul de elită, echipa care va încheia pe ultimul loc va retrograda în Divizia 1B.

„Tricolorii” vin după un turneu foarte bun, reușit în 2024 la Bolzano, când au avut trei victorii, cu Japonia, Coreea de Sud și Ungaria.

Se mai găsesc bilete

„Anul acesta vom avea o viață mult mai grea, pentru că avem o grupă mult mai dificilă. Dar țelul și obiectivul nostru este ca echipa să fie pregătită în așa fel încât să avem rezultate bune, cel puțin să rămânem în grupa valorică a doua, iar dacă am putea să câștigăm o medalie, cred că ar fi un succes răsunător”, a a declarat președintele Federației Române de Hochei pe Gheață, fostul portar Nagy Attila-Ferenc.

LIVE TEXT. Alegeri prezidențiale 2025, turul 2 – 18 mai. Prezență mare la urne: record absolut în diaspora, până la ora 13:00
Recomandări
LIVE TEXT. Alegeri prezidențiale 2025, turul 2 – 18 mai. Prezență mare la urne: record absolut în diaspora, până la ora 13:00

Abonamentele pentru Campionatul Mondial, Divizia 1A, puse în vânzare la jumătatea lunii februarie, au fost epuizate în mai puţin de 24 de ore, peste 1.000 de persoane asigurându-și, astfel, accesul la toate cele 15 partide ale turneului.

România atacă Mondialul de hochei pe gheață de la Sfântu Gheorghe cu 6 jucători naturalizați: 2 ruși, 2 finlandezi, un canadian și un ceh
Suporterii vor umple Sepsi Arena. Foto: Tókos Csaba

În continuare, pe site-ul oficial al Federației Internaționale de Hochei pe Gheață (IIHF) pot fi achiziționate bilete de meci. Acestea costă 100 de lei pentru partidele naționalei României, respectiv 25 de lei pentru celelalte jocuri.

Sută la sută ne bazăm pe contribuția publicului! Atmosfera din tribune poate fi un important atu pentru echipa României.

Meci amical cu Japonia, ultima repetiție

Ultima repetiție înaintea CM va fi un meci amical cu Japonia, care va avea loc marți, de la ora 18.00, la Arena Sepsi.

Japonezii au ajuns pe 17 aprilie la Sfântu Gheorghe, reprezentativele din Italia și Marea Britanie sunt așteptate pe 24, respectiv 25 aprilie. Cu o zi înaintea debutului competiției, vor sosi și echipele Poloniei, Ucrainei și Marii Britanii.

Toate echipele sunt cazate în stațiunea Covasna.

Pentru Campionatul Mondial, Divizia 1A, sala multifuncțională Arena Sepsi a devenit un patinoar cu 2.527 de locuri, găzduind deja evenimente importante, în pregătirea competiției majore de la finalul sezonului.

„Stăm bine cu pregătirea, pentru că am avut deschiderea patinoarului în decembrie. Am avut câteva evenimente mari de atunci, precum Final Four-ul Cupei României și al Campionatului Național, meciuri din campionat, meciuri amicale ale naționalei. Din punct de vedere organizatoric, totul a funcționat bine. În plus, Federația Internațională ne-a vizitat și oamenii au fost mulțumiți de ceea ce au văzut”, a precizat șeful FRHG.

Programul Campionatului Mondial Divizia 1A:

27 aprilie, duminică:

  • 12:30 – Japonia vs. Italia
  • 16:00 – Ucraina vs. Marea Britanie
  • 19:30 – România vs. Polonia

28 aprilie, luni:

  • 12:30 – Italia vs. Ucraina
  • 16:00 – Polonia vs. Japonia
  • 19:30 – Marea Britanie vs. România

30 aprilie, miercuri:

  • 12:30 – Marea Britanie vs. Japonia
  • 16:00 – Polonia vs. Italia
  • 19:30 – Ucraina vs. România

1 mai, joi:

  • 12:30 – Italia vs. Marea Britanie
  • 16:00 – Polonia vs. Ucraina
  • 19:30 – România vs. Japonia

3 mai, sâmbătă:

  • 12:30 – Japonia vs. Ucraina
  • 16:00 – Italia vs. România
  • 19:30 – Marea Britanie vs. Polonia

Urmărește Live Text Alegeri Prezidențiale și vezi care este prezența la vot în turul 2! Când ai rezultate exit poll la prezidențiale!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Miracolul s-a întâmplat din nou! Fosta vedetă PRO TV a devenit mamă în urmă cu doar câteva luni, iar acum e iar gravidă: "Baby2 is coming"
Libertateapentrufemei.ro
Miracolul s-a întâmplat din nou! Fosta vedetă PRO TV a devenit mamă în urmă cu doar câteva luni, iar acum e iar gravidă: "Baby2 is coming"
Alegerile din Duminica Orbului. Coposu, Rațiu și Câmpeanu, apostolii anti-sistem. Mesajul Seniorului pe care românii nu l-au auzit niciodată
Adevarul.ro
Alegerile din Duminica Orbului. Coposu, Rațiu și Câmpeanu, apostolii anti-sistem. Mesajul Seniorului pe care românii nu l-au auzit niciodată
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Elle.ro
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România!

Cum a reuşit o româncă să dea un tun de sute de mii de euro în Londra. Deși la vedere, nimeni n-a observat-o
Observatornews.ro
Cum a reuşit o româncă să dea un tun de sute de mii de euro în Londra. Deși la vedere, nimeni n-a observat-o
Horoscop 18 mai 2025. Scorpionii sunt prinși în mrejele unor obligații pe care și le-au creat singuri și ar fi bine să înțeleagă cum au ajuns aici
HOROSCOP
Horoscop 18 mai 2025. Scorpionii sunt prinși în mrejele unor obligații pe care și le-au creat singuri și ar fi bine să înțeleagă cum au ajuns aici

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI