Autorităţile cehe au anunţat că peste 80 de spectatori şi jucători au scăpat cu viaţă, după ce tavanul unei arene s-a prăbuşit în mijlocul unui joc de ”floorball”, hochei de sală. Incidentul a avut loc la noua arenă Ceska Trebova, situată la aproximativ 190 kilometri de capitala Praga.
O agenţie de presă locală a explicat că tavanul s-a prăbuşit ca urmare a cantităţii mari de zăpadă, însă toate persoanele din incinta arenei au reuşit să iasă la timp.
De asemenea, doi băieţi care jucau ”floorball” au fost trataţi de medici pentru răni superficiale.
O înregistrate video arată cum grinzile au început să se îndoaie, iar toţi spectatorii şi jucătorii s-au îndreptat imediat spre ieşirile de urgenţă.
Arena Ceska Trebova este situată la aproximativ 180 de kilometri de metropola Praga. Jocul de ”floorball” a fost primul eveniment desfăşurat în arenă după finalizarea construcţiei, la data de 2 ianuarie 2017. Se pare că ridicarea arenei a costat aproximativ 2,28 milioane de euro.
De asemenea, arhitectul care a realizat arena a negat că un strat de zăpadă de doar 25 de centimetri putea să ducă la prăbuşirea întregului tavan.