Fundaşul a câştigat 350.000 de euro pentru că a apărat penalty-urile executate de Pârvulescu şi Râpă. Fostul dinamovist a primit cu 200.000 de euro în plus faţă de ceilalţi jucători ai campioanei Bulgariei.
”Moţi merită o primă specială. Nu e numai eroul nostru, e eroul Bulgariei. Construim un stadion nou în Razgrad, iar o tribună va purta numele lui Moţi”, a afirmat Domusciev.
Mai mult, o fană a grupării bulgare şi-a tatuat pe mână cuvântul ”eMOTIon”, iar Ludogoreţ comercializează tricouri personalizate cu chipul şi numărul pe care fundaşul îl poartă la formaţia din Razgrad.
Cosmin Moţi a fost convocat de selecţionerul Victor Piţurcă pentru meciul cu Grecia, din preliminariile Euro 2016, programat la 7 septembrie, la Atena.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt