Din Spania, internationalul roman Laurentiu Rosu (31 de ani) vorbeste despre sansele nationalei de calificare la Euro 2008, subliniind importanta meciului din martie, din Olanda.
Libertatea: Laurentiu, de ce nu ne-am mai calificat la turneele finale?
Laurentiu Rosu: Nu valoarea ne-a lipsit noua, ci sansa. Totul s-a rupt de la acel meci nenorocit cu Slovenia. Eu am jucat doar in tur, dar atunci m-a durut sufletul cel mai mult ca am ratat Mondialul din 2002, in fata unui adversar submediocru.
Prindem acum Euro 2008?
Sper ca da! Daca scoatem un rezultat bun in Olanda, avem sanse mari. Plus ca e obligatoriu sa strangem toate punctele cu adversarii de linia a doua, precum Albania, Belarus si celelalte.
Cum a fost acel 2-2 cu Bulgaria?
Ghinion. Am iesit la 2-1, parca, credeam ca nimic nu se mai poate intampla. Mi-a parut rau, mai ales ca eu am facut unul dintre cele mai bune meciuri sub tricolor, chiar daca am jucat pe un post nou, mijlocas defensiv. O dregem insa la Sofia, oricum.
„Au fost doar tipete, la restaurant, nu batai”
Stii ceva despre personajul Gigi Grosu?
Hai sa dam cartile pe fata! Credeti ca daca Mutu facea ce s-a scris prin ziare, mai era la lot? Eu il stiu perfect pe nea Piti, el m-a promovat si la tineret, si la nationala mare. Va spun clar, rade pe cine-i iese din cuvant. Ceea ce stiu e ca la acel restaurant a fost intr-adevar un conflict intre Adrian si un ospatar prea insistent cu fotografiatul. Eram la masa lui, la desert, cand s-a ridicat dintr-o data si a mers la bucatarie. Se auzea balamuc, dar apoi s-a linistit. Iar la hotel, nu s-a intamplat nimic. Eu am stat cu Tamas la acea actiune si, desi s-a spus ca si el a fost implicat in acea poveste, nu a fost adevarat. Una peste alta, cert e ca nu din cauza asta s-a facut 2-2 cu Bulgaria. La prima reprezentativa, nu e sat fara caini, pentru ca, repet, nea Piti nu tolereaza actele de indisciplina, chit ca te numesti Mutu sau nu mai stiu cum…
Dorinel a spus ca Mutu nu e bun de capitan la nationala…
Eu zic ca amandoi, si Chivu, si Mutu, sunt la fel de valorosi si pot conduce nationala. Nu fac diferente intre ei…
Dar Dorinel?
Dorinel e un fenomen. Joaca la 39 de ani ca la prima tinerete. Si eu as visa la o asemenea cariera.